Acasă » Termo » Greenpeace: Legea energiei avantajează cărbunele, România încalcă legislația UE

Greenpeace: Legea energiei avantajează cărbunele, România încalcă legislația UE

25 octombrie 2016
Minerit
Bogdan Tudorache

Parte din amendamentele adoptate prin noua lege a energiei vor cauza încălcări ale legislației europene privind mediul concurențial, conform unui comunicat comun emis de subsidiarele Greenpeace și Bankwatch din România.

”La jumătatea lunii octombrie, Parlamentul a adoptat în unanimitate modificarea Legii Energiei conform sugestiilor venite de la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Liderii de sindicat au vegheat, în număr mare, adoptarea în Parlament a modificărilor înaintate de deputații din Gorj”, spun cele două asociații.

Articolele vizate ”nu vor putea fi aplicate fără a atrage un infringement (procedură în cazul încălcării legislației comunitare- n.r.) din partea Comisiei Europene. În acest caz, avantajele obținute acum de CEO vor cauza României penalizări suportate din banii tuturor contribuabililor”.

Oficialii celor două asociații susțin că soluția modificării Legii Energiei pentru favorizarea CEO este una falsă, fiindcă nu va putea fi pusă în aplicare fără încălcarea legislației europene și va atrage automat sancționarea României.

”Modificările propuse la Legea Energiei avantajează producătorii de energie pe cărbune și astfel contrazic angajamentele climatice asumate de România, de UE și de restul umanității în cadrul summitului de la Paris, pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, adaugă sursele citate.

Circa 80% din rezervele mondiale de cărbune trebuie să rămână în pământ, dacă vrem să evităm consecințele catastrofale ale schimbărilor climatice provocate de creșterea temperaturii medii globale cu mai mult de 2 grade Celsius – asta o arată o cercetare din 2015 a Institutului pentru Resurse Sustenabile, din cadrul University College London, mai spus oficialii Greepeace.

Mesajul a fost preluat de numeroși lideri mondiali înainte de Summitul pentru schimbări climatice de la Paris din 2015, iar faptul că din 4 noiembrie 2016 vom avea un acord mondial cu caracter obligatoriu în vigoare, ce limitează această creștere, este o dovada clară că acțiunea climatică nu mai poate fi amânată.

Acest acord nu înseamnă că utilizarea combustibililor fosili va înceta peste noapte, ci că guvernele și companiile vor trebuie să asigure o scădere controlată a industriei bazate pe cărbune și să asigure o tranziție echitabilă pentru comunitățile și angajații care depind de această resursă.

”Din această perspectivă, organizațiile Greenpeace și Bankwatch consideră drept prioritară tranziția comunităților monoindustriale axate pe cărbune către noi sectoare economice. Un rol principal al reprezentanților județului Gorj este, astfel, acela de a asigura cadrul necesar pentru realizarea unei asemenea tranziții. Lipsa de acțiune a liderilor gorjeni în acest sens va perpetua caracterul monoindustrial, iar direcția va fi una singură – spre un colaps similar celui din sectorul huilei.”

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Un comentariu la „Greenpeace: Legea energiei avantajează cărbunele, România încalcă legislația UE”

  1. Este falsa aceasta propaganda. Am analizat modificarile propuse pentru Legea energiei si nimic nu este anticoncurential. este foarte correct ca si producatorii sa poata face un mix energetic intre ei, fara aceasta sunt favorizati furnizorii care nu fac altceva decat un bussines pe seama celor ce produc, adica precupeti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *