Acasă » Interes general » Ghinea: Riscăm blocarea fondurilor europene pentru Mediu

Ghinea: Riscăm blocarea fondurilor europene pentru Mediu

23 august 2016
Interes general
energynomics

România nu și-a îndeplinit termenii conveniți cu Uniunea Europeană și riscă blocarea fondurilor UE destinate managementului deșeurilor, spune ministrul Cristian Ghinea în raportul său la 100 de zile de mandate. Principalele condiționalități ex-ante cu risc crescut de neîndeplinire vizează achizițiile publice, transporturile, managementul deșeurilor, cercetare și inovare și dezvoltarea digitală, se arată într-un document al Ministerului Fondurilor Europene (MFE),

În schimb, România și-a îndeplinit termenii când vine vorba de eficiență în utilizarea energiei, cogenerare a energiei termice şi electrice, energie din surse regenerabile și stocare şi transport energie electrică, se arată în document.

”Stadiul critic în care se află în prezent procesul de îndeplinire a acestor condiționalități este cauzat de neimplicarea efectivă a instituțiilor responsabile care, în lipsa unor acțiuni concrete, au amânat repetat termenele asumate și au invocat lipsa asistenței tehnice, în condițiile în care demersurile proprii pentru contractarea acesteia au trenat.”

”De fapt, acest Guvern este nevoit să rezolve în câteva luni condiționalități care trebuiau îndeplinite din 2014 încoace. Un exemplu elocvent este Planul Național de Gestionare a Deșeurilor — un document care trebuie să treacă în revistă soluțiile de sortare și depozitare a deșeurilor în toate localitățile țării”, conform documentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *