Acasă » Termo » Minerit » GFR obține un contract de transport cărbune de peste un milion de euro

GFR obține un contract de transport cărbune de peste un milion de euro

22 septembrie 2014
Electricitate
energynomics

Compania privată Grup Feroviar Român a câştigat licitaţia de transport a cărbunelui pentru termocentrale Craiova şi Cernele, devansând transportatorul de stat CFR Marfă, care contestase procedura iniţială, câştigată tot de GFR. Potrivit contractului acordat, GFR va transporta un milion de tone de cărbune pentru circa 5,3 milioane de lei (1,2 milioane de euro).

„Compania Grup Feroviar Român a semnat un contract de transport de cărbune, cu o durată de circa 2 luni, cu termocentralele Craiova și Cernele. GFR a fost desemnată câștigătoarea licitației publice pentru atribuirea contractului, a semnat contractul vineri, 19 septembrie, și a efectuat deja primele transporturi”, se arată într-un comunicat al companiei feroviare, citat de Mediafax.

„Aceasta a fost cea de-a doua licitație organizată pentru atribuirea contractului după ce procedura inițială, la care compania GFR a fost de asemenea declarată câștigătoare, la data de 4 septembrie, a fost contestată de către celălalt ofertant, compania CFR Marfă”, se mai spune în comunicat.

La finele lunii august, Curtea de Apel Craiova a respins solicitarea CFR Marfă de anulare a licitaţiei pentru transportul cărbunelui organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), unde transportatorul feroviar de stat concurează tot cu GFR, valoarea contractului fiind însă mult mai mare.

O asociere din care face parte GFR a solicitat suma de 255 milioane de lei la această licitaţie, iar CFR Marfă a cerut 256 milioane de lei, au declarat în luna mai pentru Mediafax surse din CEO. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a respins la finele lunii iunie cererea CFR Marfă de anularea a licitaţiei şi a dispus continuarea procedurii de atribuire, transportatorul feroviar de stat având posibilitatea de a ataca decizia în instanţă.

Fostul ministru al Transporturilor Dan Şova a declarat la 10 iunie că a depus plângere penală in rem pentru această licitaţie, unde diferenţa între preţurile solicitate a fost minimă, şi că procedura trebuie reluată întrucât au fost depuse doar două oferte.

„Nu se poate declara un câştigător, condiţia din caietul de sarcini era să fie trei oferte, ori au existat numai două. Va trebui s-o reia”, a spus fostul ministru. În replică, GFR a transmis că nu există motive pentru anularea licitaţiei.

Licitaţia a fost programată iniţial pentru luna ianuarie, când CEO a transmis invitaţii de participare către CFR Marfă, GFR şi alte trei societăţi. Valoarea contractului pentru trei ani era de 473 milioane de lei (peste 100 milioane de euro), iar acordul urma să intre în vigoare în 1 aprilie 2014, dar licitația a fost amânată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *