Acasă » Electricitate » Transport » Germania şi Norvegia – nou cablu submarin pentru electricitate verde

Germania şi Norvegia – nou cablu submarin pentru electricitate verde

1 iunie 2021
Electricitate
Gabriel Avăcăriței

Germania şi Norvegia au inaugurat un niu cablu submarin care le conectează reţelele energetice, în ideea de a consolida alimentarea cu energie verde a celor două ţări şi a organiza tranziţia energetică la scară europeană, transmite AFP.

Marea Nordului separă oraşul german Wilster, aproape de gura de vărsare a Elbei, de oraşul Tonstad, din sudul Norvegiei. Între cele două localităţi a fost amplasat Nordlink, unul dintre cele mai lungi cabluri submarine din lume, care promite o energie mai puţin poluantă pentru prima putere economică europeană, angajată într-o cursă pentru reducerea emisiilor de CO2.

Intrarea în funcţiune a acestei linii cu o lungime de 623 de kilometri, dintre care 516 pe fundul mării, a fost salutată drept „un progres important spre aprovizionarea cu energie durabilă”, de cancelarul german, potrivit Agerpres.

„Graţie acestei legături, de acum înainte putem să utilizăm mai bine infrastructura noastră electrică”, a subliniat la rândul său premierul norvegian Erna Solberg.

În 2020, energiile regenerabile au reprezentat, pentru prima dată, jumătate din producţia de electricitate a Germaniei, comparativ cu 25% în urmă cu zece ani, subliniază Institutul de cercetare Fraunhofer. Însă chiar şi aşa, Germania este încă departe de a-şi atinge obiectivul de a ajunge la neutralitate climatică în 2045. Economia germană, mare consumatoare de energie, va trebui să facă faţă închiderii ultimelor centrale nucleare din această ţară în 2022 şi renunţării la cărbune, până în 2038.

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *