Acasă » Interes general » Garda de Mediu a aplicat amenzi de peste 40 mil. lei în primele nouă luni

Garda de Mediu a aplicat amenzi de peste 40 mil. lei în primele nouă luni

29 octombrie 2019
Interes general
energynomics

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au aplicat, în primele nouă luni ale anului, amenzi în valoare de aproximativ 40,37 milioane de lei, în creştere cu 37% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, când suma penalizatoare a fost de 29,53 milioane de lei, reiese din Raportul de activitate al instituţiei, consultat de Agerpres.

În perioada de referinţă, în urma controalelor, s-a dispus aplicarea a 1.149 de avertismente, comparativ cu 1.204, la sfârşitul trimestrului III din anul anterior, precum şi 117 acţiuni privind sistarea activităţii (93, în anul anterior), 26 de propuneri de suspendare a acordurilor sau autorizaţiilor de mediu (faţă de 31, în aceeaşi perioadă din 2018), respectiv 30 de sesizări penale, faţă de 17, în urmă cu un an.

Potrivit sursei citate, din totalul celor 29.383 de inspecţii efectuate din perioada ianuarie – septembrie 2019, un număr de 23.877 a vizat domeniul controlului poluării, iar 5.506 zona biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate.

Raportul GNM arată, totodată, că, la nivelul lunii septembrie 2019, inspectorii de mediu au întreprins 3.187 de controale, fiind aplicate 253 de amenzi, în valoare de aproximativ 4,7 milioane de lei. Cele mai multe inspecţii (2.357) au fost efectuate în domeniul controlului poluării, în timp ce 830 de controale au vizat domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *