G. Biriș: România are cel mai mare nivel de impozitare al gazelor upstream din Europa

0

Bogdan Tudorache

Stabilitatea redevenței pentru exploatările offshore a fost înlăturată în timpul jocului. ”Clauza de stabilitate introdusă în 1999 prin OG 160 a fost abrogată în 2018… au schimbat regula în timpul jocului. Este puțin probabil ca răul făcut prin L 256/2018 să poată fi îndreptat ușor”, spune Gabriel Biriș, managing partner Biriş Goran SPARL.

Lipsa de stabilitate se alătură impozitării la nivelul prețului de pe bursa austriacă de la Baumgarten, Central European Gas Hub (CEGH), preț care nu are nimic în comun cu piața locală, acum fiind mai mic decât cel domestic, deși la inițierea legii, era cu mult mai mare. Iar rata de impunere din România este cu mult peste media Uniunii.

”România are cel mai mare nivel de impozitare specific din Europa – de trei ori peste medie. Avem și un preț de referință nereprezentativ, însă legea prevede că se ia în calcul cel mai mare preț dintre CEGH și cel local”, spune Biriș, explicând că oameni din guvern au argumentat majorarea la 90% a părții guvernului din profit prin faptul că “multinaționalele căpușează România”.

Astfel, sectorul s-a pomenit în 2018 cu o creștere a taxării de 41%, în timp ce veniturile anului 2018 s-au majorat abia cu 8%. Chiar și după modificările legii offshore, partea guvernului rămâne tot mare, la 60% (este vorba despre împărțirea profitului brut înainte de impozitare în sectorul upstream al gazelor naturale prin viitoarele modificări propuse în prezent), a mai explicat Biriș.

Share.

Lasă un comentariu