Franța intenționează să pună capăt producției de petrol până în 2040, prin interzicerea explorării

0

Franța va înceta să acorde noi autorizații de explorare anul viitor, deoarece încearcă să pună capăt întregii producții de petrol și gaze până în 2040, potrivit unui proiect de lege prezentat miercuri la o reuniune a cabinetului.

Măsura va permite guvernului să respingă peste 40 de cereri de explorare deja făcute, în timp ce unele autorizații existente pot fi extinse pentru a respecta contractele, a arătat prezentarea. Aceasta include licența Guyane Maritime din Guyana Franceză, în care Total SA are o participație, potrivit unui consilier al ministrului Ecologiei, Nicolas Hulot.

Această legislație ne-ar “permite să ne eliberăm treptat”, a declarat Hulot după ședința cabinetului, confirmând, de asemenea, că actualele permise de explorare din Guiana Franceză vor rămâne valabile. “Acesta vor permite investitorilor să meargă mult mai departe cu investițiile în regenerabile. În prezent, petrolul și gazul ne lasă dependenți de geopolitică”, a spus el, potrivit Bloomberg.

Legislația propusă face parte din planul mai amplu al președintelui Emmanuel Macron de a prelua conducerea împotriva schimbărilor climatice, după ce omologul său american Donald Trump a renunțat la acordul de la Paris împotriva încălzirii globale. În timp ce producția de petrol și gaze din Franța este mică, planul poate afecta companii precum Vermilion Energy Inc., care are mai multe concesii și ar putea reduce perspectiva descoperirilor din Guiana Franceză.

Franța a extras 6 milioane de barili de petrol în 2015, acoperind doar 1% din cererea sa, potrivit prezentării. Explorarea și producția de petrol și gaze pe teritoriul francez generează venituri anuale de aproximativ 300 de milioane de euro (358 de milioane de dolari) și reprezintă aproximativ 5.000 de locuri de muncă, directe și indirecte. Licențele de producție existente nu vor fi prelungite după anul 2040, conform legii propuse.

În conformitate cu un plan prezentat de Hulot în iulie, Franța va pune capăt vânzării de vehicule pe benzină și motorină până în 2040. De asemenea, va crește progresiv impozitele pe combustibilii fosili, centralele termice pe bază de cărbune – până în 2022 și va investi mai mult în energii regenerabile.

Share.

Lasă un comentariu