Acasă » Electricitate » Fondul Proprietatea negociază cu statul cumpărarea de acțiuni la IPO-ul Electrica

Fondul Proprietatea negociază cu statul cumpărarea de acțiuni la IPO-ul Electrica

29 aprilie 2014
Electricitate
energynomics

Fondul Proprietatea (FP) negociază preluarea de acţiuni la Electrica, fie în cadrul ofertei publice iniţiale, fie din actuala participaţie a statului, în schimbul pachetelor deţinute la patru companii de sub umbrela Electrica, a declarat managerul FP, Grzegorz Konieczny, citat de Mediafax. FP deţine câte 22% din acţiuni la cele patru subsidiare ale Electrica şi se aşteaptă să obţină un pachet similar din titlurile Electrica.

Cele patru companii despre care vorbește managerul fondului de investiții sunt Electrica Distribuţie Muntenia Nord, Electrica Distribuţie Transilvania Nord, Electrica Distribuţie Transilvania Sud şi Electrica Furnizare. El a mai precizat că negocierile sunt în derulare chiar în acest moment, iar FP crede că doar Electrica va îndeplini termenul de listare anunțat.

Pentru intrarea Electrica SA la Bursa de Valori Bucureşti, compania a decis să vândă un pachet de acţiuni noi reprezentând 105% din capitalul social, titluri emise în cadrul unei majorări de capital, prin această ofertă statul vizând cedarea pachetului majoritar de acţiuni către investitori privaţi.

Departamentul pentru Energie a înfiinţat o companie nouă, Societatea de Admnistrare a Participaţiunilor în Energie (SAPE), care va prelua participaţiile minoritare ale Electrica SA în mai multe firme cu acţionari majoritari privaţi, precum și contractele de privatizare ale fostelor filiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *