Acasă » Electricitate » Hidro » Fondul Proprietatea, listat la Londra în decembrie

Fondul Proprietatea, listat la Londra în decembrie

4 noiembrie 2014
Electricitate
energynomics

Franklin Templeton (FT) va lista Fondul Proprietatea la bursa din Londra în decembrie și speră să obțină aprobarea acționarilor fondului pentru o altă răscumpărare de acțiuni, a afirmat Greg Konieczny, vicepreședinte executiv al Templeton Emerging Markets Group și manager al Fondului Proprietatea, într-un interviu acordat Reuters.

Pregătirile pentru listare sunt în desfășurare de ceva timp și în aprilie Konieczny a anunțat că speră la o listare în septembrie sau octombrie. Totuși, încă nu s-a primit aprobarea autorităților de reglementare financiară de la București (Autoritatea de Supraveghere Financiară — ASF). Vineri, Fondul Proprietatea avea o capitalizare bursieră de 11,6 miliarde de lei (3,29 miliarde de dolari) la bursa de la București, conform Agerpres.

“Totul depinde de data la care va aproba ASF această listare. Sper că vor reuși să o facă până la mijlocul lui noiembrie. Credem că cel mai probabil moment pentru listare va fi la începutul lui decembrie”, a afirmat Greg Konieczny, adăugând că Fondul Proprietatea va avea nevoie din nou de aprobarea acționarilor dacă lansarea va fi întârziată în 2015.

FT a solicitat guvernelor de la București să reformeze companiile de stat, ineficiente și învechite. Konieczny și-a exprimat optimismul că firma de stat Hidroelectrica, la care Fondul Proprietatea deține o participație de 20%, va ieși din insolvență în 2015 și va veni pe piață. “Există șanse bune ca până la sfârșitul anului să avem o ofertă publică inițială (IPO)”, a declarat Konieczny, adăugând că astfel compania energetică ar putea obține între 400 și 500 milioane de euro.

De asemenea, managerul Fondului Proprietatea intenționează să propună un program de răscumpărare de acțiuni la întâlnirea din noiembrie. Discount-ul dintre valoarea netă a activelor Fondului Proprietatea și prețul acțiunilor a scăzut la aproximativ 25%, de la 55,7% în 2011, în urma unor răscumpărări de acțiuni. Acționarii Fondului Proprietatea ar dori ca discount-ul să fie sub 15%.

Întrebat ce nivel are ca obiectiv, Konieczny a refuzat să comenteze, dar a subliniat că cel mai ridicat discount în rândul principalelor 15 fonduri listate la Londra se ridică la aproximativ 13%. “Nu înseamnă că acesta este obiectivul nostru, dar spunem că actualul discount este excesiv”, a afirmat Greg Konieczny.

Vineri, acțiunile Fondului Proprietatea se tranzacționau în creștere cu 0,1%, la 0,9355 lei. De la începutul anului, titlurile au crescut cu aproape 20%, față de un avans de 8% al indicelui bursei de la București.

Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetățenilor români ale căror proprietăți au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitației internaționale anunțate în decembrie 2008, Franklin Templeton Investments a preluat oficial rolul de manager de investiții și administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *