A treia ediție a Zilei Energiei în Europa Centrală (5 noiembrie 2018)

Până pe data de 29 octombrie vă puteți înregistra pentru cea de-a treia ediție a Zilei Energiei în Europa Centrală (CEDE). Evenimentul va avea loc pe 5 noiembrie 2018, de la ora 12.30, la Berlaymont Building, sala Schuman, Bruxelles, cu participarea lui Maroš Sefčovič, vicepreședinte al Comisiei Europene responsabil cu Uniunea Energetică, Jerzy Buzek, membru al Parlamentului European, Președinte al Comisiei ITRE și a altor oficiali de nivel înalt ai UE.

A treia ediție a CEDE se va concentra pe cooperarea transfrontalieră în domeniul energiei în Europa Centrală și va consta într-o sesiune de deschidere și două sesiuni de dezbateri. Conferința la nivel înalt urmărește să reunească mai mult de 100 de părți interesate din instituțiile europene, administrațiile naționale, companiile energetice și cele energo-intensive, academicieni, experți și jurnaliști din UE-11, pentru a încuraja schimbul de idei între participanți și pentru a consolida o platformă energetică regională.

CEDE 2018 beneficiază de sprijinul Fondului Internațional Vișegrad și se desfășoară sub auspiciile Președinției slovace a Grupului de la Vișegrad.

Pentru mai multe informații, agendă și pentru înregistrare, vizitați site-ul evenimentului.

Despre organizator

Central Europe Energy Partners (CEEP) reprezintă interesele companiilor energetice și energo-intensive din Europa Centrală pentru a promova o tranziție energetică echilibrată în conformitate cu principiul neutralității tehnologice, pentru a întări cooperarea regională și pentru a consolida securitatea energetică a regiunii în cadrul politicilor energetice și climatice ale UE.

Obiectivul principal al organizației este să influențeze organismele de decizie ale UE în alcătuirea politicilor energetice și climatice a Uniunii, astfel încât să țină cont de interesele și opiniile companiilor din Europa Centrală. Cel 13 membrii ai CEEP sunt companii și organizații din domeniul energetic din patru țări ale Europei Centrale, cu peste 100.000 de angajați, cu venituri anuale cumulate de peste 20 de miliarde de euro.

CEEP este o asociație internațională non-profit cu sediul la Bruxelles. Este primul organism major care reprezintă întreprinderile din sectorul energetic din regiune la nivelul UE.

Share.

Lasă un comentariu