Acasă » Electricitate » Engie susține statul francez cu 1,14 miliarde de euro pentru restructurarea grupului nuclear Areva

Engie susține statul francez cu 1,14 miliarde de euro pentru restructurarea grupului nuclear Areva

12 ianuarie 2017
Electricitate
energynomics

Unul dintre principalii actori energetici la nivel mondial, Engie, susține statul francez cu 1,14 miliarde de euro din vânzarea unui pachet de 4,1% din acțiunile grupului de utilități, prezent și pe piața din România. Fondurile urmează să fie alocate pentru finanțarea unui plan de restructurare a grupului nuclear francez Areva, potrivit unui comunicat al Agenției care gestionează participațiile statului francez (APE).

APE a scos la vânzare un pachet de 100 milioane de acţiuni Engie, cu 10 milioane mai mult decât intenţiona iniţial, astfel că în prezent statul francez mai deţine 28,7% din capitalul Engie şi 32,6% din drepturile de vot, se arată în comunicat.
Areva a pierdut 10 miliarde de euro între 2011 şi 2015, şi a acumulat datorii de mai multe miliarde de euro. Compania a obținut acordul Comisiei Europene, pentru ca, în anumite condiții, guvernul de la Paris să injecteze 4,5 miliarde de euro, potrivit APE.
Statul francez deţine în prezent aproape 87% din acţiunile Areva.
La finele lunii aprilie 2016, statul francez avea participaţii la 81 de companii, inclusiv la operatorul de telecomunicaţii Orange, producătorul de avioane Safran şi companiile de energie EDF, Areva şi Engie. Valoarea acestui portofoliu este estimată la aproape 90 de miliarde de euro.
Areva este o companie înființată în anul 2001 și deținută de Guvernul Francez. Activează în domeniul energetic, mai ales în energia nucleară și este al doilea producător de uraniu din lume.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *