Enel X România pune în funcțiune noi stații de încărcare a vehiculelor electrice în Timișoara

0

Enel X România, parte a Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, a pus în funcțiune două noi stații de încărcare a vehiculelor, una în Dumbrăvița, lângă Timișoara, și una în reședința de județ, pe Bulevardul 16 Decembrie 1989. Rețeaua de puncte de încărcare dezvoltate de companie în România a ajuns astfel la 38 de unități, majoritatea fiind amplasate în prezent în București.

„Vehiculele electrice reprezintă cel mai dinamic segment de vânzări de vehicule noi din România, stimulate și de programul guvernamental Rabla Plus, al cărui fond a fost recent suplimentat. Vrem să îi sprijinim pe românii care fac trecerea la mobilitatea electrică prin instalarea unui număr tot mai mare de stații de încărcare a vehiculelor electrice pe teritoriul României. Contribuim astfel la îmbunătățirea accesului la infrastructura de încărcare electrică, în linie cu angajamentul nostru de a facilita transportul oriunde în țară, într-un mod mai curat și mai sustenabil”, a declarat Mihai Mardale, Head of e-Mobility Enel X România.

Cele mai recente stații lansate de Enel X sunt de tipul JuicePole și se află una lângă Timișoara, pe strada Conac din Dumbrăvița, pe o arteră intens circulată, iar cea de a doua pe Bulevardul 16 Decembrie 1989, nr. 71. Cu o putere de 2 x 22 kW fiecare, cele două stații permit reîncărcarea simultană a două vehicule electrice și încărcarea a până la 40% din nivelul bateriei în 30 de minute, în funcție de modelul mașinii și specificații.

Cele două stații de încărcare instalate recent ridică numărul stațiilor Enel X în județul Timiș la trei, prima dintre ele, de tip JuicePump, fiind amplasată în incinta aeroportului din Timișoara.

Share.

Lasă un comentariu