Acasă » Electricitate » ENEL sponsorizează campionatul mondial de motociclism electric MotoE și devine partener MotoGP

ENEL sponsorizează campionatul mondial de motociclism electric MotoE și devine partener MotoGP

8 februarie 2018
Distribuţie
energynomics

Enel va fi sponsorul principal al viitoarei competiții de motociclete 100% electrice organizate de Federația Internațională de Motociclism (FIM), MotoE World Cup, mai precis, Cupa Mondială FIM Enel MotoE, care va debuta în 2019.

Compania a anunțat, de asemenea, noul său rol de partener pentru energie durabilă al campionatului mondial de motociclism MotoGP, împărtășind o viziune comună cu Dorna Sports, titularul drepturilor comerciale ale competiției, care vizează angajamentul pe termen lung al sportului față de dezvoltarea durabilă.

Management teamNoua ediție a Cupei Mondiale MotoE reprezintă un salt către viitor prin competiția primelor motociclete electrice cu încărcare rapidă (Fast Charge) din lume, ce îmbină performanța și emisiile reduse de carbon, fabricate de compania italiană Energica.

„Suntem încântați să anunțăm acest nou parteneriat între Dorna și Enel, o companie care a demonstrat că are un plan riguros în ceea ce priveşte dezvoltarea tehnologiilor de producție a energiei din surse regenerabile. Federaţia Internaţională de Motociclism a început cu un program de dezvoltare durabilă în urmă cu 25 de ani. Credem că este un element-cheie pentru viitorul motociclismului și pentru evoluția din domeniul Energiilor Alternative. Suntem convinși că parteneriatul dintre Dorna, Energica și Enel aduce sectorului sportiv contribuția necesară pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, în special a celor referitoare la energia curată şi la preţuri accesibile”, a spus Vito Ippolito, președintele FIM.

„Anunțul de astăzi al parteneriatului nostru cu Dorna evidențiază din nou angajamentul Enel de a susține avansul continuu al mobilității electrice la nivel global. Contribuția pe care o aducem prin soluții industriale atât în cadrul MotoGP, liderul competițiilor de motociclism, cât și în cadrul MotoE, care duce la un alt nivel lumea competițiilor de motorsport, ne va permite să continuăm să explorăm inovații tehnologice în domeniul transportului sustenabil. Parteneriatul nostru cu MotoE și MotoGP este, un pas natural pentru Enel și consolidează poziția noastră de Partener Oficial pentru energie durabilă în cadrul Formula E, pe care am anunțat-o în 2016. Poziția de lider pe care am avut-o în ultimul deceniu în revoluția energiei regenerabile și dezvoltarea tehnologiilor inteligente pentru locuinţe, companii și orașe, face posibile parteneriate precum cel încheiat cu Dorna, prin care putem pune în aplicare și comunica strategia noastră în domeniul dezvoltării durabile,, în care electrificarea transporturilor joacă un rol esențial „, a declarat Francesco Starace, CEO și Director General al Grupului Enel.

Enel, prin divizia de servicii energetice avansate Enel X, va pune la dispoziţie expertiza tehnică și experiența sa în domeniul mobilității electrice în cadrul Cupei Mondiale FIM Enel MotoE. Grupul va asigura tehnologii inteligente și rapide de încărcare, servicii energetice avansate, alimentarea cu energie verde, precum și sisteme de stocare a energiei, cu personal şi echipamente dedicate în cadrul evenimentului. Sistemul electric complex al MotoE va fi susținut de soluțiile inteligente de management al energiei de la Enel și de energia regenerabilă produsă local prin sisteme fotovoltaice portabile de ultimă generație sau disponibilă în rețelele locale de distribuție a energiei. În plus, în calitate de Partener pentru energie durabilă al MotoGP ™, Enel va coopera cu Dorna pentru a oferi MotoGP ™ soluții avansate de energie, inclusiv cele destinate să sporească eficiența energetică în cadrul evenimentelor competiției.

Enel va proiecta și şi va furniza dispozitive inteligente pentru a asigura încărcarea rapidă a motocicletelor Energica. Astfel, Enel va conecta la platforma sa inteligentă de e-mobility un încărcător mobil special conceput, prevăzut cu baterie, capabil să încarce complet o motocicletă în mai puțin de 30 de minute, asigurând optimizarea procesului de încărcare. Totodată, platforma menţionată integrează cele mai noi tehnologiile ale soluţiei Electro Mobility Management (EMM)a Enel, care permit monitorizarea de la distanță a stațiilor de încărcare, precum şi ale platformei JuiceNet, dezvoltată de subsidiara americană a Enel, eMotorWerks, care permit agregarea facilităților de stocare distribuite.

În calitate de sponsor principal al Cupei Mondiale FIM Enel MotorE, logo-ul Enel va fi vizibil pe motociclete și pe echipamentele piloților de curse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *