Elsaco Electronic şi Itron vor colabora pentru contorizarea inteligentă a apei

0

Companiile Itron și Elsaco Electronic au semnat, în luna noiembrie, un contract în baza căruia, Elsaco Electronic va furniza, pe baza specificațiilor Itron, platformele software dedicate soluțiilor avansate de detecție a pierderilor din rețelele de apă. Iniţiativa constituie un element determinant pentru strategia Itron de dezvoltare la nivel internațional.

Companiile Itron și Elsaco se află încă din 1995 într-o strânsă colaborare. De mai bine de 10 ani, firma românească este un partener cheie, de referință, al Itron, pentru dezvoltarea platformelor logistice. Expertiza Elsaco, care combină abilitatea prelucrării datelor la scară mare și cunoașterea în detaliu a sectorului apei, este asociată principalelor contracte de contorizare inteligentă a apei, câștigate de Itron în ultimii ani la nivel mondial.

“Am început colaborarea cu Itron de la distribuția de contoare şi am ajuns ca împreună cu echipa franceză să dezvoltăm o aplicație pentru detecția pierderilor de apă, un software utilizat în toată lumea. Acest lucru demonstrează seriozitate, noi având tot timpul o relație foarte bună cu partea franceză, și mă bucur că împreună reușim să identificăm soluții inovatoare la probleme de interes global, așa cum este de exemplu conservarea resurselor de apă”, a declarat Valeriu Iftime, președintele Consiliului de Administrație al grupului de companii Elsaco.

Share.

Lasă un comentariu