Ellen Wald: Evoluția energetică a anului 2017 – patru subiecte de urmărit pentru investitori

0

Există patru subiecte importante pe care investitorii ar trebui să le urmărească cu atenție în acest an, scrie Ellen R. Wald pentru Forbes.

În primul rând, investitorii ar trebui să urmărească OPEC: observatorii din piață vor trebui să mențină deschise situațiile lunare cu scăderile producției țărilor OPEC și non-OPEC, pentru a vedea dacă producătorii importanți de petrol își țin promisiunile privind cotele lor, agreate atât în cadrul acordului OPEC de reducere a producției din noiembrie cât și al celui non-OPEC din decembrie.

În al doilea rând, trebuie urmăriți producătorii de petrol nord-americani. 2017 nu este de natură să vadă o revenire hotărâtoare a producției exuberante de petrol de șist din 2012 și 2013. Multe companii, cum ar fi Continental Resources, sau Pioneer Natural Resources, și-au majorat exploatările de șist considerabil în ultimii doi ani și, chiar dacă previziunile de creștere sunt optimiste, acestea se desfășoară cu parcimonie.

În al treilea rând, firmele de servicii petroliere: După doi ani lungi de contracție, furnizorii de muncitori și echipamente pentru companiile petroliere și de extracție a gazelor vor începe în cele din urmă extinderea în 2017. Acestea includ firme bine cunoscute, cum ar fi Halliburton, Baker Hughes și Schlumberger. Deja, Halliburton a anunțat că va angaja 200 de muncitori pentru producția de petrol în regiunea Permiană, luna aceasta. Chiar dacă prețul petrolului nu depășește 60 de dolari SUA pe baril în acest an, companiile petroliere par să fi asigurat finanțele necesare pentru a începe explorarea și producția pe termen lung. Acest lucru înseamnă pentru companiile din servicii petroliere repornirea treptată a echipamentelor și reangajarea lucrătorilor concediați, în 2017.

În al patrulea rând, energia alternativă în America: 2017 ar putea aduce schimbări semnificative în finanțele companiilor energetice alternative ale SUA.

În cazul în care președintele și Congresul republican va da curs modificărilor promise în fiscalitate, consumatorii s-ar putea trezi că nu mai beneficiază de sprijin federal în achiziția de mașini electrice sau alte tehnologii verzi. Companiile axate pe slar și eolian ar putea rămâne, deasemenea, fără unele subvenții federale sau stimulente fiscale de care se bucură în prezent. Este încă neclar dacă Departamentul Energiei SUA va continua să folosească banii contribuabililor pentru a finanța proiectele de energie din surse regenerabile.

Share.

Lasă un comentariu