Acasă » Electricitate » Elena Popescu, Elektra Renewable Support: Echipamentele mai bune reduc costurile de mentenanță

Elena Popescu, Elektra Renewable Support: Echipamentele mai bune reduc costurile de mentenanță

15 aprilie 2021
Electricitate
Bogdan Tudorache

Dacă până în anul 1989, în literatura de specialitate din România nu exista cuvântul ”mentenanță”, acesta a fost calchiat treptat din limbile de circulație internațională pentru a redefini unitar echivalentul termenilor de întreținere și reparații, spune Elena Popescu, CEO Elektra Renewable Support. Ulterior, termenul a fost adoptat și de arbitrul pieței energetice, ANRE, în documentația oficială.

”Programele de mentenanță sunt stabilite pentru toți clienții noștri în funcție de cerințele lor, legislația aplicabilă, instalația și specificul ei, cerințele producătorilor. Astfel, rezultă un document pe care îl urmăm și ajustăm, pe măsură ce realizăm aceste programe. Foarte importante sunt planificarea și programarea, dar și urmărirea executării lucrărilor de mentenanță. Acestea își propun să elimine cât mai mult din pierderile de producție. În perioadele de vară realizăm mentenanța pentru centralele eoliene, pentru că e mai puțin vânt, iar în perioadele înnorate, mai ales toamna, încercăm să realizăm mentenanța pentru fotovoltaic”, a spus ea, în cadrul conferinței ”2021 – Rolul mentenanței în revenirea industrială”, organizate de Energynomics.

Pentru domeniul fotovoltaic, primăvara este perioada optimă, în vreme de vara apar unele pierderi, deoarece celulele solare se supraîncălzesc și se dilată.

”În urma programelor de mentenanță, descoperim problemele existente și fundamentăm necesitatea de retehnologizare și reabilitare, inclusiv modernizarea instalațiilor sau a sistemului. În acest an, chiar avem câteva proiecte de îmbunătățire a instalațiilor pentru unele din centralele pe care le operăm”, a adăugat ea.

”Retehnologizarea înseamnă că, în timp, instalația va fi întreținută mai ușor și nu vor mai exista intervenții atât de dese. Prin reducerea erorilor de execuție și micșorarea numărului de refaceri de activități maximizăm încă o dată producția sau continuitatea alimentării cu energie a unui consumator. În fiecare an sau la preluarea unui client nou, optimizăm stocurile pieselor de rezervă”, a mai adăugat ea, explicând că, în practică, lipsa unui simplu cap terminal, care însă are un termen de livrare de câteva luni, poate conduce la întârzieri majore pentru un producător eolian.

Se au în vedere, totodată, îmbunătățirea condițiilor de exploatare și crearea bazelor de date. Acestea conțin istoria echipamentelor și instalațiilor, al căror istoric poate fi comparat, analizat.

DESCARCĂ PREZENTAREA ELENEI POPESCU

„Dacă fac o investiție mai mare la început într-un echipament sau o instalație, costul cu mentenanța va fi mai scăzut, pentru că voi avea defecțiuni mai puține. Recomandarea noastră este să existe un raport preț-calitate corect și o soluție tehnică deopotrivă corespunzătoare”.

Grupul de firme Elektra este prezent pe piața energetică din 2005. ”Suntem și producători, avem 46 MW în eolian și 9 MW în fotovoltaic, ceea ce ne-a permis ca partea de servicii să fie realizată din prisma producătorului. Este un avantaj major, pentru că înțelegem perfect ce înseamnă o deconectare și ce pierderi implică aceasta, înțelegem perfect cum să realizăm programele de mentenanță astfel încât clientul să-și poată maximiza producția. Înțelegem perfect care este legătura dintre departamentul comercial de prognoză de putere, dispecerul local, de la camera de comandă și operatorii din teren, pentru că o comunicare bună între ei înseamnă o optimizare a prognozelor de putere”, a explicat Elena Popescu.

“Serviciile noastre încep de la dezvoltarea proiectului – așa am și intrat în domeniul acesta al resurselor regenerabile, în 2009, când am decis să investim în primele capacități energetice eoliene. Ulterior ne-am dezvoltat în domeniul operării și mentenanței, pentru că erau servicii de care aveam nevoie în activitatea proprie. Totodată, partea de monitorizare si control 24/7, din Cernavodă, a fost inițial realizată pentru noi și externalizată ulterior către alți clienți.

Am îmbunătățit portofoliul de servicii, ajungând astfel să realizăm, de fapt, facility management – și anume, realizarea tuturor operațiunilor necesare exploatării în condiții foarte bune a unei capacități energetice. Realizăm, totodată, programe de operare și mentenanță ale turbinelor eoliene, a invertoarelor; practic, pentru toată instalația”, a mai spus ea.

Conferința ”2021 – Rolul mentenanței în revenirea industrială” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri Eaton România, Elektra Renewable Support, Elgeka-Ferfelis, Laborator Terraverde.

S-au înscris pe platforma MyConnector pentru a participa la dialog peste 120 de persoane.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *