Acasă » Electricitate » Electrica va investi 1 mld. de euro pentru modernizarea rețelelor electrice de distribuție

Electrica va investi 1 mld. de euro pentru modernizarea rețelelor electrice de distribuție

16 octombrie 2014
Electricitate
energynomics

Electrica va investi aproximativ un miliard de euro pentru modernizarea și retehnologizarea rețelelor electrice de distribuție, în perioada 2015-2018, a anunțat miercuri Dumitru Federenciuc, șef Serviciu Strategia de dezvoltare a rețelelor electrice în cadrul Electrica SA, citat de Agerpres.

“Fondurile care vor fi investite de Electrica în perioada 2015-2018 pentru modernizarea și retehnologizarea rețelelor electrice de distribuție, conform prospectului IPO, sunt estimate la aproximativ un miliard de euro. Suma de un miliard de euro vizează toți operatorii de distribuție. Strategia pe termen scurt a Electrica urmărește, printre altele, eficientizarea activității, în vederea diminuării pierderilor. De asemenea, ne vom concentra pe integrarea producătorilor de energie eoliană și fotovoltaică. Pe termen mediu, ne vom axa pe sistemele aferente unei rețele inteligente, respectiv pe un sistem de management al distribuției. Energia distribuită trebuie să fie livrată consumatorului în timp util și la parametri corespunzători. În plus, avem în vedere gestiunea surselor regenerabile, prin realizarea unor centrale virtuale de putere”, a afirmat Dumitru Federenciuc.

Potrivit acestuia, Electrica își va concentra investițiile pe zonele unde există un număr mare de întreruperi ale curentului electric.

“În zonele unde există un număr foarte mare de întreruperi se face o evaluare și se vor investi bani pentru modernizarea rețelelor și creșterea calității infrastructurii, prin înlocuirea componentelor sau schimbarea în totalitate a rețelelor vechi. Timpul nostru de realimentare se încadrează în standardele de performanță, România având o situație bună comparativ cu țările din vecinătate. În ceea ce privește clientul, acesta nu mai este captiv unui singur furnizor, și atunci își poate căuta acel furnizor care îi poate oferi o factură favorabilă, mai ales în condițiile în care producția din surse regenerabile a crescut în ultima perioadă”, a mai spus Dumitru Federenciuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *