Acasă » Termo » Minerit » Efectul Roșia Montană: Autoritățile vor referendum pentru mina de uraniu de la Grințies

Efectul Roșia Montană: Autoritățile vor referendum pentru mina de uraniu de la Grințies

27 septembrie 2013
Legal
energynomics

Scandalurile necontenite pe marginea posibilelor exploatări de la Roşia Montană fac vigilente autorităţile din Neamţ şi Harghita. În cadrul unei întruniri care ar fi trebuit să aibă caracter de şedinţă extraordinară a CJ Neamţ, dar din lipsă de cvorum s-a redus la schimburi de păreri, oficialii din cele două judeţe au vorbit despre redeschiderea minei de uraniu de la Grințieş. Când proiectul care a dat multe speranţe pentru sute de familii din Grințieş părea a intra în linie dreaptă, apar temeri.

Deşi cea mai grea problemă şi-a găsit rezolvare, pentru că Ministerul Economiei va suporta cheltuielile cu redeschiderea minei, acum apar alte impedimente, ce pot fi depăşite doar cu grijă autorităţilor. Cei doi preşedinţi – Borboly Csaba de la CJ Harghita şi Culiţă Tărâţă, nu vor să îşi asume nici un risc şi cer respectarea legii.

Mai mult, şeful judeţului vecin vrea un referendum pentru ca oamenii din Tulgheș – localitate la limita căreia ar urmă să se facă exploatarea uraniului – , să se pronunţe dacă vor sau nu un astfel de punct de lucru în imediata lor vecinătate.

La redeschiderea minei trebuie respectate cu sfinţenie condiţiile de mediu

„La redeschiderea minei, trebuie respectate cu sfinţenie condiţiile de mediu, oricare ar fi acestea. Toată lumea doreşte locuri de muncă, dar nu ne putem asuma riscul de a nu respecta legislaţia. Vedeţi ce se întîmplă cu Roşia Montană“, a avertizat preşedintele Culiță Tărâţă.

Borboly Csaba a mers mai departe şi a anunţat că nu va ieşi din cuvântul oamenilor din Harghita: „Vom solicita printr-un referendum, locuitorilor din Tulgheș, să se pronunţe în legătură cu redeschiderea minei. Populaţia din Harghita nu agrează ideea redeschiderii minei şi asta nu are legătură cu naţionalitatea. În Tulgheș sînt mai mulţi români decât unguri!

Dar trebuie conştientizarea populaţiei şi fiecare cetăţean să ştie care sînt avantajele şi dezavantajele unei astfel de exploatări. Şi dacă după referendum vom înregistra situaţii tensionate între ceea ce vor cei din Tulgheș şi ce îşi doresc nemţenii, atunci ne vom adresa instanţelor“.

Discuţiile pe seama subiectului pot fi nesfârşite, având în vedere bucuria pe care o au oamenii din Grințieş când se gândesc că vor avea locuri de muncă.

Viziunea primarului Vasile Alexandroaia este una extrem de optimistă, el vorbind despre şansa comunei de a avea un buget satisfăcător, în care să intre taxele şi impozitele aferente celor 600 de salarii de miner care se vor acorda în primă fază, după care numărul angajaţilor minei va ajunge la circa 1.000.

Poate generaţiile viitoare pot exploata mai bine, mai ecologic

Prezent la discuţii, senatorul Leonard Cadăr, proaspăt PSD-ist, de fapt singurul reprezentant al acestei formaţiuni la şedinţă, a vorbit despre necesitatea redeschiderii minei, dar a accentuat şi faptul că nu trebuie neglijată zestrea care se lasă urmaşilor: „Poate generaţiile viitoare pot exploata mai bine, mai ecologic, poate vor dori şi ele să aibă bogaţii în subsol. Această redeschidere a minei trebuie văzută şi ca o afacere, dar mai întâi să vedem cât de profitabilă şi necesară este!“.

Sursa
Monitorul de Neamț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *