Acasă » Interes general » Ebury România facilitează achiziţionarea de echipamente medicale necesare în prevenţia şi tratarea Covid

Ebury România facilitează achiziţionarea de echipamente medicale necesare în prevenţia şi tratarea Covid

1 aprilie 2020
ESG
energynomics

Ebury România, companie de servicii personalizate de schimb valutar şi finanţare, anunţă posibilitatea achiziţionării, de către companii şi ONG-uri, a echipamentelor medicale necesare, de la peste 30 de furnizori cu care compania se află în legătură zilnică în această perioadă, conform unui comunicat remis, miercuri, Agerpres.

Lista echipamentelor medicale care pot fi comandate cuprinde măşti (chirurgicale, FFP2, KN95, N95), viziere, ochelari de protecţie, mănuşi (sterile, non-sterile), combinezoane, halate medicale de unică folosinţă, teste pentru depistarea Covid19 şi dezinfectant, termometre non-contact.

„Stocurile produselor au o dinamică foarte mare, lista fiind actualizată în permanenţă de către angajaţii companiei aflaţi în contact direct cu furnizorii. Datorită prezenţei globale Ebury, această campanie de sprijin a fost demarată în luna ianuarie, când spitalele din China au avut nevoie de echipamente medicale din Europa. În prezent, fluxul de echipamente medicale funcţionează în sens opus, furnizarea acestora fiind asigurată către Europa, cu ajutorul producătorilor de echipamente din China, care au revenit în fabrici”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, în două săptămâni, au fost încheiate comenzi în Spania, România, Canada, Germania şi Marea Britanie pentru peste 800.000 de măşti de diferite tipuri, peste 7.000 de sticle de dezinfectant, precum şi pentru 100.000 de kituri de testare Covid19, achiziţionate de investitorul Ebury, banca spaniolă Santander, iar multe alte comenzi sunt în curs de procesare.

Având în vedere schimbările frecvente în ceea ce priveşte condiţiile de logistică, în acest moment, timpul de transport China – România (vamă) aproximat este de 7-14 zile lucrătoare. De asemenea, pentru produsele cu stoc epuizat, timpul de fabricaţie necesar variază între 7-14 zile. Însă, Ebury nu poate oferi garanţii în legătură cu procedurile vamale din România, acestea nefiind sub jurisdicţia companiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *