Acasă » Interes general » E.ON va angaja încă 300 de specialişti IT la Centrul de Dezvoltare şi Inovare din Iaşi

E.ON va angaja încă 300 de specialişti IT la Centrul de Dezvoltare şi Inovare din Iaşi

energynomics

Compania E.ON Software Development (ESD), parte a grupului german E.ON, a demarat un ambiţios plan de dezvoltare a activităţii din România, care va atrage triplarea numărului de angajaţi, de la 100 de persoane în prezent la 400 în următorii doi ani.

Iaşiul este unul dintre oraşele universitare din România cu cele mai rapide dezvoltări ale segmentului de servicii IT, acesta fiind unul dintre atuurile luate în considerare de către E.ON pentru stabilirea aici a unui Centru de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare pentru toate companiile grupului la nivel global. Oportunităţile oferite de piaţa locală a forţei de muncă pentru recrutarea de programatori înalt specializaţi şi experimentaţi au reprezentat un alt argument forte pentru E.ON în luarea deciziei de extindere a activităţilor în cadrul unor planuri pe termen lung.

“Şansa de a lucra pentru unul dintre cei mai mari jucători din zona de energie din Europa, încurajarea iniţiativelor personale, opţiunile multiple pentru perfecţionarea profesională la un nvel înalt într-un mediu plin de provocări, programul flexibil dar şi recunoaşterea adecvată a meritelor şi realizărilor individuale sunt doar câteva dintre motivele care fac din compania noastră un angajator excelent”, a declarat Florian Enea, director general al E.ON Software Development.

Media de vârstă a specialiştilor angajaţi este de 30 de ani, iar compania desfăşoară şi programe de internship prin care doreşte să atragă tinerii talentaţi încă de pe băncile facultăţii.

Pentru a susţine planurile pe termen mediu şi lung, începând cu luna iunie, compania şi-a relocat birourile într-o clădire modernă, situată în centrul municipiului Iaşi. În cadrul MCM Center Office, cunoscut şi sub denumirea Hala Centrală, angajaţii vor beneficia de spaţii generoase şi prietenoase, vor avea locuri special amenajate pentru relaxare şi socializare şi vor avea acces la toate facilităţile de ultimă oră aferente clădirilor de birouri.

E.ON Software Development a fost înfiinţată în 2017.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *