Acasă » Electricitate » E.ON Energie România a deschis a 15-a stație din cadrul proiectului NEXT-E

E.ON Energie România a deschis a 15-a stație din cadrul proiectului NEXT-E

26 ianuarie 2020
Electricitate
Bogdan Tudorache

E.ON Energie România a inaugurat săptămâna aceasta a 15-a stație din cadrul proiectului NEXT-E, a declarat Dragoș Negruțu, directorul Diviziei E.On Drive.

”Astăzi avem pusă în funcțiune a 15-a stație din cele 19 pe care avem obligația să le montăm, în cadrul proiectului NEXT-E”, a spus el.

În luna februarie, compania va deschide cea de-a 16-a stație, până la mijlocul anului 2020 urmând să fie inaugurate și celelalte trei.

”Până acum am înregistart încărcări totale de circa 20 MW, ceea ce ar însuma 100.000 de km parcurși cu vehicule electrice”, a adăugat Negruțu.

Toate cele 40 de stații din cadrul proiectului NEXT-E (dintre care 19 vor fi instalate de E.ON, iar 21 de către MOL România) vor fi amplasate pe rutele: Suceava-Bacău-Călărași, Constanța-București-Timișoara și Iași-Tîrgu Mureș – Alba Iulia. Prin această inițiativă, infrastructura de stații de încărcare pentru autovehicule electrice aferentă coridoarelor rutiere strategice europene (TEN-T) se va completa cu infrastructura de stații de încărcare pentru autovehicule electrice din România, facilitând transportul rutier cu emisii reduse de CO2 și impact redus asupra mediului.

Stațiile vor fi integrate într-un sistem de monitorizare și gestionare a sesiunilor de încărcare. Acest sistem asigură supravegherea non-stop a respectivei unități și are posibilitatea de a rezolva de la distanță eventualele incidente apărute în timpul încărcărilor. În plus, eventualele probleme apărute la stațiile de încărcare vor putea fi semnalate telefonic 24/7 la un call center al E.ON.

În luna iulie 2017, proiectul NEXT-E a fost selectat de Comisia Europeană pentru cofinanțare prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF). Consorțiul NEXT-E va primi 18,84 milioane euro în vederea implementării proiectului, aceasta fiind cea mai mare finanțare CEF acordată unui proiect privind vehiculele electrice. În cadrul acestuia, vor fi instalate, până în anul 2020, un număr de 222 de stații de încărcare rapidă multi-standard (50 kW) și 30 de stații de încărcare ultra-rapidă (150-350 kW) de-a lungul principalelor coridoare europene de transport și a rețelei trans-europene de transport (TEN-T). Ca o premieră absolută, călătoria pe distanțe lungi, bazată 100% pe electricitate, va fi posibilă în șase state membre, cu legături către țările vecine.

Consorțiul este format din companiile din cadrul Grupului E.ON (Zapadoslovenská energetika în Slovacia, E.ON Czech Republic, E.ON Hungary, E.ON Romania), Grupului MOL (filialele din cele șase țări participante), Hrvatska elektroprivreda din Croația, PETROL (în Slovenia și Croația), precum și Nissan și BMW.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *