E.ON a susținut cursuri despre eficiența energetică elevilor din Moldova

0

Echipe de voluntari din cadrul E.ON România au susținut vineri, în trei unități de învățământ din județele Iași și Vaslui, lecții despre eficiența energetică în cadrul campaniei ”Economie la Energie”, inițiată de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), proiect care are ca scop stimularea interesului celor mici pentru îmbunătăţirea calității vieții, prin aplicarea de soluţii simple şi accesibile de economisire a energiei, a anunțat compania.

Astfel, elevii unor școli gimnaziale din județele Vaslui și Iaşi au învăţat, în cadrul unor lecții interactive, despre importanţa economisirii resurselor, dar și despre măsurile pe care le pot lua în acest scop.

Campania ”Economie la Energie” se desfășoară, în acest an, în 30 de unități de învățământ din mediul rural și urban din nouă județe ce acoperă toate regiunile de dezvoltare din țară. Anul trecut, ANRE a fost parteneră a Comisiei Europene în derularea Campaniei de conștientizare cu privire la utilizarea eficientă a energiei în locuințe, în scopul de a ajuta consumatorii casnici să-și reducă facturile de energie prin aplicarea unor sfaturi simple, fără costuri sau cu investiții minore. Având în vedere interesul manifestat pentru această campanie, ANRE a obținut acordul Comisiei Europene – DG JUST de a prelungi derularea acesteia în România.

Share.

Lasă un comentariu