Acasă » Interes general » Dow Jones pierde aproape 1.200 de puncte într-o zi; bursele din Asia închid și ele pe pierdere

Dow Jones pierde aproape 1.200 de puncte într-o zi; bursele din Asia închid și ele pe pierdere

6 februarie 2018
Interes general
energynomics

Indicele bursier american Dow Jones Industrial Average a scăzut luni cu 1.175 de puncte, cea mai amplă pierdere zilnică din istorie și cea mai gravă din ultimii șase ani. Indicele Standard & Poor’s 500, cea mai importantă referință pentru investitorii profesioniști, a pierdut 113 puncte. Indicele compozit Nasdaq a scăzut cu 273 de puncte, sau cu 3,78%, până la mai puțin de 7.000 de puncte. Toți cei trei indici principali americani se mențin totuși pe plus în ultimele 12 luni (15,5%, S&P 500, 21,41% DJIA, 23% Nasdaq).

Marți, indicele nipon Nikkei 225 a scăzut cu 4,7%, iar Kospi în Coreea de Sud a pierdut 1,54%, în timp ce indicele Hang Seng din Hong Kong a coborât cu peste 5%.

Dow Jones a scăzut, pentru scurtă vreme, cu aproape 1.600 de puncte luni, a doua de pierderi abrupte pentru acțiunile listate în SUA, care au pus capăt unei perioade de calm record pe piața bursieră. Dow a recuperat aproape jumătate din această pierdere în câteva minute, dar câștigul cumulat de la începutul anului erau complet anulate aproape de finalul ședinței de tranzacționare.

Declinul a început vineri, cu investitorii îngrijorați de semnalele date de inflație și rate ale dobânzilor cheie în creștere ar putea deraia economia americană, dar și perioada de creșteri record de pe burse. Companiile energetice, băncile și firmele industriale au înregistrat cele mai grave pierderi.

Investitorii sunt îngrijorați de creșterea inflației în SUA care ar putea obliga Rezerva Federală să crească mai rapid ratele dobânzilor de referință, ceea ce ar putea încetini creșterea economică, crescând costurile de împrumut pentru persoane fizice și companii. În plus, randamentele obligațiunilor nu au mai fost la niveluri atât de ridicate în ultimii ani, ceea ce face ca obligațiunile să fie mai atractive pentru investitori decât acțiunile.

Bursa de valori a fost neobișnuit de calmă pentru mai bine de un an, potrivit unui comentariu al Associated Press. Efectul cumulat al creșterii economice din SUA și din celelalte economii majore, ratele scăzute ale dobânzilor și sprijinul acordat de băncile centrale sugerau că acțiunile ar putea continua să se aprecieze în mod constant fără prea multe piedici. Experții avertizau totuși că această situație nu poate dura la nesfârșit.

David Kelly, strateg general la JPMorgan Asset Management, a afirmat că semnalele date de inflație și ratele dobânzilor în creștere nu sunt atât de grave precum par, dar după câștigurile mari obținute de piață în 2017 și la începutul anului 2018, acțiunile erau pregătite pentru o corecție.

„E ca un copil la o petrecere care, după ce a mâncat și tort și înghețată, mai ia încă o prăjitură și asta îi pune capac”, a spus el.

Oricât de amplă a fost scăderea de luni, piața bursieră a trecut prin zile încă și mai rele în timpul crizei financiare. Scăderea cu 777 puncte a DJIA în septembrie 2008 a fost echivalentă cu 7%, adică de vreo două ori mai mare decât cea de luni.

Piața nu a mai trecut printr-o scădere cu 10% de la începutul anului 2016, când prețurile petrolului au scăzut, investitorii erau îngrijorați de o decelerare a creșterii economice la nivel mondial, ceea ce ar fi putut reduce brutal cererea. Prețul petrolului brut neprelucrat din SUA a atins un nivel de 26 de dolari pe baril, în luna februarie a anului 2016.

Acum, prețul de referință al petrolului american a scăzut cu 1,30 dolari, sau 2 procente, la 64,15 dolari pe baril. Brent, reperul european, a pierdut 96de cenți, sau 1,4%, până la 67,62 dolari pe baril la Londra.

Exxon Mobil a pierdut 4,56 dolari pe acțiune, sau 5,4 la suta, până la 79,97 dolari, iar Chevron a scăzut cu 5,62 dolari pe titlu, sau 4,7 la suta, până la 112,96 dolari. Ambele companii au raportat vineri rezultate dezamăgitoare în al patrulea trimestru și probabil cele mai mari pierderi din ultimii ani.

Aurul a scăzut cu 80 de cenți până la 1.336,50 de dolari pe uncie. Argintul a pierdut 4 cenți, până la 16,67 dolari pe uncie. Prețul cuprului a crescut cu 3 cenți până la 3,22 dolari pe pound.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *