Două studente din România au ocupat primele poziţii în Competiţia studenţilor organizată de EURELECTRIC

0

Competiţia studenţilor din cadrul Convenţiei & Conferinţei EURELECTRIC a fost câştigată în acest an de Maria-Ruxandra Luca, studentă la Facultatea de Energetică, Universitatea Politehnica din București, pentru cea mai bună creație video pe tema electrificării. Înregistrarea video a Mariei-Ruxandra Luca a avut ca temă tehnologia de integrare în reţea a vehiculelor electrice (V2G – Vehicle-to-Grid). La rândul ei, Laura Elena Bejinariu, studentă la Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași, România, a ocupat poziţia a doua în aceeaşi competiţie.

Începând cu anul 2013, studenţii politehnişti din ţară, prin intermediul IRE şi susţinuţi de companii din sectorul energetic, participă la Competiţia studenţilor din cadrul Convenţiei & Conferinţei EURELECTRIC organizată anual în câte o ţară membră a Uniunii.

Anul trecut, la Vilnius, studentul Răzvan Pricopie de la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi s-a clasat pe locul al II-lea. De această dată, succesul studenţilor români a fost remarcabil, întrucât au participat două studente care au ocupat primele două locuri.

  • Locul I – Ruxandra Maria Luca, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti, Facultatea de Energetică
  • Locul al II-lea – Laura Elena Bejinariu, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată

Delegatia sectorului energetic din România a fost formată din studenţilor politehnişti, susţinute de Teodor Ovidiu Pop, preşedinte IRE şi Cătălin Stancu, Director General Societatea Energetică Electrica SA, noul membru în Consiliul Directorilor al EURELECTRIC. Printre participanţii la conferinţă şi suporter al echipei s-a aflat şi Arina Anisie, Programme Officer la IRENA – International Renewable Energy Agency, cu sediul în Bonn, Germania.

“Profit de această ocazie deosebită să felicit şi să mulţumesc cadrelor didactice pentru pregătirea studenţilor, în special domnilor profesori Radu Porumb, UPB şi Mihai Gavrilaş şi Ovidiu Ivanov, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi, iar domnului director general Cătălin Stancu să-i urez succes în echipa de conducere EURELECTRIC, cea mai influentă asociaţie profesională de la Bruxelles”, a declarat Teodor-Ovidiu Pop, preşedintele IRE.

Electrica SA, CEZ România, Romelectro Group, CNTEE Transelectrica şi Verbund au sponsorizat participarea studenţilor la competiţia de la Estoril şi prezenţa lor la toate acţiunile legate de Convenţia & Conferinţa EURELECTRIC.

Seatower a câștigat premiul pentru industrie EURELECTRIC 2017

Seatower, o companie care proiectează fundații gravitaționale pentru turbine și substații eoliene offshore, a câștigat premiul EURELECTRIC 2017 pentru industrie și inovație. Aceată tehnologie unică reprezintă un progres în industria offshore, datorită unui proces mai puțin riscant (instalarea implică mai puține persoane în operațiunile offshore), o procedură de instalare mai rapidă și mult mai simplă și o fereastră de condiții meteorologice mai amplă.

La această categorie, au mai atras atenţia Arquiled Projectos de Iluminação, SA, care proiectează, dezvoltă și produce soluții de iluminat bazate pe tehnologia LED și a sistemul Virtual World Asset Management (VWAM) de la Fugro Roames, care permite managerilor de infrastructură să investigheze de la distanță starea și performanța rețelelor.

Convenţia & Conferinţa EURELECTRIC 2017 s-a desfăşurat pe 19-20 iunie, la Estoril, în Portugalia.

Share.

Lasă un comentariu