Acasă » Electricitate » Distribuţie » Dosarele din instanță care au băgat din nou Hidroelectrica în insolvență

Dosarele din instanță care au băgat din nou Hidroelectrica în insolvență

28 februarie 2014
Distribuţie
energynomics

Hidroelectrica a reintrat în insolvenţă după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul formulat de Alpiq RomEnergie, Alpiq RomIndustries, Energy Holding, EFT AG, EFT România, Andritz Hydro şi Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti din 26 iunie 2013 prin care a fost închisă procedura de insolvenţă a Hidroelectrica şi a trimis cauza spre rejudecare, scrie Mediafax pe baza datelor de la Fondul Proprietatea, acţionar minoritar al companiei de hidroenergie.

Curtea de Apel din capitală a admis şi recursul înaintat de Alpiq RomIndustries privind denunţarea unilaterală a contractului de vânzare – cumpărare energie. O cauză care va fi rejudecată este și contestată de Alro Slatina, Elsid Titu şi Alpiq RomIndustries, și anume tabelul preliminar al creditorilor.

La Tribunalul București va fi trimis spre rejudecare și dosarul în care Alro contesta măsura de aplicare a clauzei de forţă majoră. Hidroelectrica a activat de două ori această clauză, în 2011 şi în 2012, când seceta a dus la debite scăzute ale râurilor. Curtea de Apel Bucureşti a admis şi recursul firmelor Alpiq RomEnergie, Alpiq RomIndustrie privind opoziţia deschiderii procedurii reorganizării.

Administratorul judiciar al Hidrolectrica, firma Euro Insol, a denunţat în vara lui 2012 contractele de furnizare a energiei încheiate cu Alpiq RomIndustries şi Alpiq RomEnergie, firme din grupul elveţian Alpiq, Energy Holding, EFT România şi EFT AG (Elveţia).

Potrivit lui Remus Borza, reprezentantul şi proprietarul Euro Insol, în septembrie 2012 traderii au dorit să se înscrie în tabelul preliminar al creditorilor societății de stat cu 870,5 milioane lei, cerință respinsă.

Singurul trader de energie care a solicitat despăgubiri ca urmare a denunţării contractelor bilaterale a fost Alpiq Romindustries, care a cerut 527,7 milioane de lei, spunea Borza. Ceilalți au cerut despăgubiri pentru pierderile cauzate de activarea clauzei de forță majoră care i-a lăsat fără cantitățile de energie contractate pentru furnizare.

În ianuarie 2013, Euro Insol a denuntat actele adiţionale la un contract de 71,5 milioane de euro încheiat între Hidroelectrica și Andritz Hydro din Austria pentru retehnologizarea hidrocentralei Gogoşu de pe Dunăre.

Un comentariu la „Dosarele din instanță care au băgat din nou Hidroelectrica în insolvență”

  1. Borza ne-a luat de prosti si a reusit !!! Vulpescu a declarant la Bruxelles ca la 130lei/mwh HIDROEL. e rentabila si vinde in beneficiu . In concluzie toate contractele suspendate de Borza , azi inca nejudecate , au sanse mari sa aduca mari pierderi finaciare HIDROEL. suspendarea facuta de Borza fiind gresit conceputa. Contractele puteau fi suspendate prin clauzele din continut . Borza a preferat spectacolul. ACUM CRED CA VA URMA DECONTAREA. Pana acum s-au judecat numai mizilicurile privind procedurile Alea le-a castigat Borza , s-a laudat si ne-a prostit inchizand insolventa cu procese pe rol. Din elementele grave incepem sa aflam acum. Deci DUPA PLECAREA LUI BORZA CU CELE DOUA MIL. EURO PRIMA, PIERDEREA PROCESELOR VA FI VINA CELOR CARE AU RAMAS SI NU SE PRICEP. .. CLAR ???
    Declaratia de mai sus a lui Vulpescu apare in jurnalul european Nr C268/21 in Cat timp o sa inghitim diversiunea cu „baietii destepti” o sa tot fim jefuiti angro. Ne lipseste judecata. Nimeni nu se intreaba cum a fost posibil ca niste contracte secrete sa fie atat de asemanatoare incat ministrii economiei au cazut pe spate IN TOATE CAZURILE. !!! Cu un efort minim de gandire o sa intelegeti ca „baietii destepti” sunt cei care semneaza contractele in partea cealalta, adica a Hidroelectricii . Ori daca gandim asa o sa se lumineze totul . O sa explic asta pe posturile de TV.in zilele urmatore. Nu mai „plasati ” publicului ipoteze false. 05.09.2012

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *