Acasă » Electricitate » Dispozitivele uitate în priză costă gospodăriile germane aproape 450.000 de euro pe oră

Dispozitivele uitate în priză costă gospodăriile germane aproape 450.000 de euro pe oră

26 martie 2020
Electricitate
energynomics

Dispozitivele electronice active, lăsate în priză, costă gospodăriile germane aproximativ 448.000 de euro pe oră, scrie site-ul de comparare a prețurilor energetice Check24. Televizoarele, cuptoarele cu microunde și alte dispozitive active produc aproximativ 6,1 milioane de tone de emisii de CO2 în fiecare an și au o utilizare a energiei electrice de aproximativ 13 miliarde de kWh. Adică mai mult decât producția unei centrale nucleare de dimensiuni medii, care costă clienții aproape 4 miliarde de euro pe an. Funcționarea în modul standby reprezintă aproximativ zece la sută din totalul consumului de energie electrică, potrivit Clean Energy Wire.

Check24 susține că Ora Mondială a Pământului, eveniment ce va avea loc pe 28 martie, în timpul căruia orașele din întreaga lume sting luminile stradale într-o mișcare concertată, ar fi o oportunitate pentru a opri toate dispozitivele pentru cel puțin o oră.

Germania are unele dintre cele mai ridicate prețuri de alimentare cu amănuntul din Europa, însă mulți clienți continuă să sprijine tranziția energetică a țării, indiferent de costuri. În timp ce prețurile cu ridicata ale energiei electrice au scăzut în medie în ultimii ani, suprataxele, impozitele și taxele de rețea cresc factura pentru gospodăriile private din Germania și întreprinderile mici. Potrivit Consiliului German pentru Dezvoltare Durabilă (RNE), o utilizare mai eficientă a smartphone-urilor, calculatoarelor, televizoarelor sau a altor dispozitive electronice ar putea reduce consumul de energie cu mai mult de 66%.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *