Deloitte: 2020, an dificil pentru piața de fuziuni și achiziții

0

Piața de fuziuni și achiziții (mergers & acquisitions – M&A) a numărat 19 tranzacții în România în primul trimestru al acestui an, cu patru mai multe comparativ cu perioada similară din 2019. Potrivit estimărilor Deloitte, valoarea totală a acestora, inclusiv tranzacțiile care nu au avut o valoare comunicată, a fost de 600-750 de milioane de euro în T1 2020 (față de o valoare între 200 și 300 milioane de euro în T1 2019), în timp ce tranzacțiile comunicate au totalizat 337 de milioane de euro (120 de milioane de euro în T1 2019).

Din totalul celor 19 tranzacții, doar patru au fost anunțate în luna martie, când a fost decretată starea de urgență pe teritoriul României și au fost impuse o serie de restricții în contextul pandemiei de COVID-19.

„Din păcate, traversăm o perioadă fără precedent, guvernată de incertitudini pe toate planurile, iar așteptările noastre pentru sectorul de M&A nu pot fi decât în zona negativă. Totul va depinde de când și cum se va trage linia”, a spus Ioana Filipescu Stamboli, Partener Corporate Finance, Deloitte România.

Numai patru tranzacții au avut valorile comunicate în această perioadă, iar tendința jucătorilor de a nu anunța valoarea s-a menținut accentuată.

Cele mai mari tranzacții în primul trimestru al anului 2020 au fost:

  • preluarea de către dezvoltatorul ceh CPI Property Group SA a unui pachet minoritar din acțiunile Globalworth, cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din România și Polonia, într-o serie de tranzacții succesive, cea mai mare având valoarea de aproximativ 280 de milioane de euro;
  • transferul de către OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, a 40 de zăcăminte onshore de țiței și gaze din România către Dacian Petroleum (valoare necomunicată);
  • preluarea de către The Brink’s Company a operațiunilor cu numerar ale companiei britanice G4S din 14 piețe, inclusiv România (valoare necomunicată pentru România).

Piața de M&A din România, în 2019

  • valoare piață (tranzacții cu valoare comunicată): 337 de milioane de euro;
  • valoare estimată piață (inclusiv tranzacții cu valoare necomunicată): 600-750 de milioane de euro;
  • număr total de tranzacții (inclusiv tranzacțiile cu valoare necomunicată): 19;
  • număr de tranzacții cu valoare comunicată: 4;
  • valoare medie (pentru tranzacțiile cu valoare comunicată): 84 de milioane de euro.
Share.

Lasă un comentariu