Delgaz Grid a câştigat Trofeul Electricianului 2019 la Secţiunea Mentenanţă

0

Ediția aniversară cu numărul 40 a competiției care a reunit cei mai buni electricieni din țară a adus echipei Delgaz Grid locul I şi Trofeul Electricianului la secţiunea Mentenanţă. Alte trei locuri întâi au revenit echipelor Delgaz Grid la specializările: exploatare de medie şi joasă tensiune, montare şi reparaţii instalaţii de medie şi joasă tensiune şi defectoscopie. Performanţele Delgaz Grid din acest an nu s-au oprit aici, 2 premii întâi individuale fiind adjudecate la defectoscopie şi montare şi reparaţii instalaţii de medie şi joasă tensiune. Joi, 11 iulie, la festivitatea de premiere reprezentanţii Delgaz Grid au urcat pe podium de 12 ori pentru a-şi ridica trofeele, premiile şi menţiunile câştigate după trei zile de concurs.

Prima zi de concurs a debutat cu proba teoretică, cea de-a doua zi fiind dedicată probei practice, aceasta reprezentând nu doar un test profesional contra-cronometru, ci şi o excelentă pregătire pentru situaţiile dificile din activitatea de zi cu zi a electricienilor. După cumularea rezultatelor celor două probe a urmat spectaculoasa probă pe scenă, cu public, care a desemnat câştigătorii competiţiei la cele şapte categorii din concurs.

La competiția de la Iaşi au participat peste 120 de specialişti de la principalele companii de distribuţie a energiei electrice şi companii prestatoare de servicii energetice: Societăţile de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Muntenia Nord, E-Distribuţie, Distribuţie Oltenia, ADREM şi Delgaz Grid.

Share.

Lasă un comentariu