Acasă » Electricitate » DEER – Electrica, investiții de peste 4,2 mld. lei în ultimii ani

DEER – Electrica, investiții de peste 4,2 mld. lei în ultimii ani

10 iunie 2021
Electricitate
Gabriel Avăcăriței

Distribuție Energie Electrica Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, continuă cel mai ambițios program de investiții în rețea la nivel național.

Astfel, în anul 2020, DEER a realizat investiții în proporție de 100,5% față de planurile aprobate de ANRE. Astfel, valoarea totală a investițiilor realizate și puse deja în funcțiune a fost de 596 milioane lei, față de 593 milioane lei cât a fost planificat (202 milioane lei în zona Muntenia Nord, 190 milioane în zona Transilvania Nord și 204 milioane în zona Transilvania Sud).

Totalul investițiilor asumate și realizate de companiile de distribuție a energiei electrice din cadrul Grupului Electrica, în intervalul 2018-2020 au depășit valoarea de 2 miliarde lei, reprezentând de departe cele mai mari investiții în rândul operatorilor de distribuție.

Dealtfel, după listarea din 2014, Grupul Electrica a devenit cel mai mare investitor în modernizarea și retehnologizarea rețelelor de distribuție a energiei electrice, cu un total de peste 4,2 miliarde lei investiți in perioada 2014-2020.

Cele mai importante investiții au vizat îmbunătățirea calității serviciului de distribuție și creșterea eficienței operaționale, prin modernizarea, automatizarea instalațiilor, implementarea tehnologiilor moderne precum și cresterea eficienței energetice prin reducerea pierderilor în rețele.

Investițiile record realizate în ultimii ani au dus la îmbunătățirea principalilor indicatori de calitate ai serviciului de distribuție a energiei electrice.

Una dintre cele mai importante lucrări de investiții din județul Cluj o reprezintă modernizarea Stației de transformare 110/20/10kV Nadăș, pusă în funcțiune în anul 1978. Au fost modernizate 4 celule de 110kV, 27 de celulele de medie tensiune, echipamente de protectie si automatizare la nivelul stației, și s-au integrat in sistemul SCADA echipamentele noi. Din această stație, prin rețele electrice de distribuție de 10 kV si 20kV, sunt alimentați consumatori casnici, comerciali și industriali din orașul Cluj-Napoca. Investiția a fost finalizată la data de 25.08.2020, valoarea lucrărilor a fost de 8,21 milioane lei.

O altă lucrare de investiție a fost realizată în județul Mureș în Stația 110/6 kV Corunca. Prin investiția efectuată s-a obținut creșterea siguranței în alimentarea cu energie electrică a utilizatorilor și s-a mărit capacitatea de racordare de noi utilizatori, localitatea Corunca fiind într-o continuă dezvoltare. Valoarea lucrărilor realizate a fost de 7,3 milioane lei.

Un alt proiect important de investiții de modernizare şi integrare în sistemul SCADA s-a derulat în staţia 110/20kV Sătuc din județul Buzău. Staţia de transformare 110/20kV Sătuc a fost pusă in funcțiune in anul 1975 si deserveste atat consumatori industriali cât și consumatori casnici din zona de nord a județului Buzău. Având în vedere uzura echipamentelor electroenergetice, dar și dezvoltarea zonei deservite ce a dus la creșterea consumului de energie electrică, s-a impus modernizarea stației de transformare, astfel încât să fie asigurate standardele de siguranță în exploatare și creșterea eficienței în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor. Investiția s-a ridicat la suma de 9,17 milioane lei.

Pentru anul 2021, planul de investiții al DEER rămâne unul ambițios, investițiile planificate din surse proprii cumulând aproximativ 639 mil lei cheltuieli planificate, dintre care aproximativ 28% vizează lucrări de eficiență energetică, 22% lucrări pentru îmbunătățirea calității serviciului de distribuție (continuitatea în alimentare și calitatea energiei) și 27% lucrări pentru crearea condițiilor de racordare a consumatorilor.

În plus, față de planul anual de investiții aprobat, fiecare operator de distribuţie are obligația legală de a finanța realizarea instalaţiilor de racordare a clienţilor casnici precum și a clienților finali noncasnici a căror instalație de racordare este mai mică de 2.500 metri.

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *