Acasă » Electricitate » Daniela Lulache (Nuclearelectrica): Legislația din sectorul energetic trebuie revizuită

Daniela Lulache (Nuclearelectrica): Legislația din sectorul energetic trebuie revizuită

22 februarie 2017
Electricitate
energynomics

Situația înregistrată în luna ianuarie pe bursa de energie, când prețurile au crescut foarte mult, arată faptul că întreaga legislație din sectorul energetic trebuie să fie revizuită, altfel fenomenul s-ar putea repeta, a declarat Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica.

„Din păcate, piața de energie din România are nefuncționalități majore. Poate ce s-a întâmplat în ianuarie este o dovadă. Chiar dacă nu ești un foarte mare specialist, este destul de evident că, în momentul în care jumătate din tranzacțiile acestei țări se fac pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU), nu ai cum să ai stabilitate, predictibilitate, și această volatilitate nu poate decât să aibă efecte surprinzătoare”, a spus Lulache.

Potrivit acesteia, este posibil să apară din nou astfel de situații, dacă nu sunt îndepărtate cauzele.

„Putem să analizăm și sper că aceste analize să continue, dar întreaga legislație din domeniul energiei trebuie revizuită. Într-o astfel de piață cred că vom mai avea astfel de – haideți să le spunem – paradoxuri. În ianuarie am avut o hidraulicitate mai scăzută, dar nu foarte scăzută, am avut niște temperaturi mai scăzute decât în alți ani, dar nu foarte scăzute, am avut niște momente de viscol, dar nu mai multe sau mai ample decât în alți ani și totuși am avut aceste fenomene. Putem spune că am avut de-a face cu un paradox și mergem mai departe sau continuăm analiza”, a mai spus Lulache.

Oficialul producătorului de energie a mai spus că Nuclearelectrica nu a beneficiat foarte mult de prețurile mari de pe bursă, în condițiile în care, fiind un producător în bandă, energia produsă la Cernavodă merge cu preponderență în contracte pe termen lung, conform Agerpres.

„Nu pot să spun că a beneficiat neapărat. Noi suntem un producător în bandă. Atâta timp cât producția noastră este constantă aproape la MW de la un an la altul și profilul nostru de vânzător este preponderent pentru produse în bandă. Suntem preponderent jucători pe piața forward, iar cantitățile pe care le vindem pe PZU încercăm să fie destul de mici”, a arătat Lulache.

Prețurile pe piața spot, PZU, a bursei de energie OPCOM au crescut treptat în luna ianuarie, ajungând la un maxim de 680 de lei pe MWh în ultimele zile ale lunii, nivel triplu față de prețul înregistrat în primele zile ale anului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *