Acasă » Electricitate » Dan Tudose, e-acumulatori: Guvernul poate încuraja prosumatorii prin deduceri fiscale

Dan Tudose, e-acumulatori: Guvernul poate încuraja prosumatorii prin deduceri fiscale

3 februarie 2021
Electricitate
energynomics

Cel mai simplu și mai eficient mijloc pentru încurajarea micii producții de energie din surse regenerabile (prosuming) este aplicarea unor scheme de deduceri sau scutiri fiscale pentru cei care investesc în soluții de generare a electricității din surse verzi. Ar fi evitate astfel birocrația și blocajele care apar în schemele de sprijin încercate până acum, susține Dan Tudose, director general la e-acumulatori.

Sunt mii de dosare respinse de Autoritatea Fondului pentru Mediu (AFM), în cea mai mare parte pe motive ce nu pot fi invocate celor care le-au depus, a precizat Dan Tudose, la EnergynomicsTalks. Firma pe care o conduce, e-acumulatori, a reușit să realizeze circa 30 de sisteme fotovoltaice, iar numărul total, la nivel național este departe de a impresiona. În această situație, contribuția prosuming-ului în mix-ul energetic național continuă să fie irelevantă.

Lucrurile s-ar putea schimba dacă autoritățile ar introduce un sistem care a dat rezultate în alte țări din Europa. „Ideal este ca fiecare beneficiar să își poată alege un tip de echipament sau un sistem pe care să îl poată deconta din impozitul pe care îl datorează statului. La finalul fiecărui an ai, de exemplu, 0,5% din profit sau cifra de afaceri ar fi disponibil pentru sisteme fotovoltaice sau pentru înverzirea flotei auto. Este ceea ce fac țări de lângă noi, ca Ungaria, Cehia, Slovacia, sau de mai departe, precum Marea Britanie.”

Dan Tudose a constatat eficiența redusă a programului AFM dedicat sistemelor fotovoltaice. “Acum știm că la finalul programului, vom avea maxim 13-14 mii de sisteme acceptate la finanțare, dar sunt semnale din piață că nu toți instalatorii vor putea să ducă la capăt aceste proiecte”, a mai spus el. Piața așteaptă modificarea ghidului de finanțare în sensul de a permite migrarea beneficiarilor de la un instalator la altul și prelungirea termenului de finalizare a instalărilor.

CITEȘTE ȘI Casa Verde: Ministerul Mediului admite deficiențele, modifică Ghidul de finanțare

Oricum, maxim 14.000 de prosumatori vor exista la finalul anului 2021. Este nevoie de un sistem mai flexibil și mai simplu de implementat, prin care investitorii să vadă clar beneficiile și nivelul de sprijin financiar pe care se poate baza. “Dacă vrei să ai bani care să circule în economia reală trebuie să îi pui în mișcare. Dacă i-ai alocat, dar stau într-un cont, sau dacă au venit de la Bruxelles și stau în alt cont, nu înseamnă că ai făcut mare lucru!”, a insistat Dan Tudose. „Orice beneficiar potențial – proprietar de afacere sau de locuințe, asociațiile de locatari – dacă au jumătate din costul instalării dedus fiscal și bine definit momentul aplicării deducerii fiscale, poate trece mai repede la o flotă electrică sau la generarea de energiei electrică din surse prietenoase cu mediul.” În acest fel, reducem poluarea, reducem necesarul de importuri energetice și reducem presiunea pe sistemul energetic național care nu mai trebuie să transporte electricitatea pe distanțe mari, cu pierderi ridicate și, din nou, cu impact negativ asupra mediului.

EnergynomicsTalks este un produs editorial lansat de platforma de comunicare Energynomics pentru a încuraja continuarea dialogului profesional în comunitatea energetică din România în perioada stării de urgență și a restricțiilor impuse prin distanțarea socială.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *