Acasă » Petrol și Gaze » Dafora trece pe profit: 1 mil. euro în S1, veniturile cresc cu 17%

Dafora trece pe profit: 1 mil. euro în S1, veniturile cresc cu 17%

6 septembrie 2019
Explorare și producție
energynomics

Bogdan Tudorache

Dafora Mediaș raportează trecerea pe profit, cu un rezultat aferent primelor șase luni (S1) de 4,8 milioane lei, după ce anul trecut raportase o pierdere netă de 2,2 milioane lei. Raportul semestrial al companiei mai relevă o creștere la 58,3 milioane lei a veniturilor, față de 49,6 milioane lei în S1 2018 (+17%).

Dafora are un nou plan de reorganizare. Între timp, compania își revine, susținând investiții de 9 milioane de euro, iar creșterea cifrei de afaceri se va realiza prin accesarea piețelor internaționale și asigurarea a cel puțin 20% din venituri din contracte cu operatori internaționali, a declarat omul de afaceri Gheorghe Călburean, principalul acționar al Dafora, în cadrul unui interviu exclusiv acordat Energynomics.ro.

”În ceea ce privește piață internă, obiectivul nostru principal este creșterea cifrei de afaceri cu clienții tradiționali – SNGN ROMGAZ și OMV Petrom, precum și semnarea unor noi contracte cu operatori străini titulari de concesiuni în România. Ne-am propus o prezența mai activă pe piață internațională cu șanse reale de a accesa contracte cu marje de profitabilitate crescute. Piețele internaționale – target ar fi atât cele emergente cum ar fi India, Pakistan, Ucraina, Turcia, Africa de Nord cât și piețele din cadrul OPEC, respectiv Arabia Saudită, Irak, Emiratele Arabe Unite, Kuwait sau Qatar.

Suntem în discuții avansate cu o companie titulară de concesiuni în Tanzania. Semnarea acestui nou contract ar însemna reluarea activității companiei noastre pe continentul african, unde am desfășurat o activitate intensă în trecut, forând 14 sonde pentru operatori de reputație internațională în diferite țări cum ar fi Uganda, Tanzania, Sudan și Mozambic.

Nu în ultimul rând, ne propunem consolidarea poziției de lider al pieței de foraj onshore în Israel, prin semnarea celui de-al patrulea contract multianual în această țară, cu un nou operator american.

Concluzionând cele enumerate mai sus, strategia noastră pe termen mediu și lung este creșterea cifrei de afaceri prin accesarea piețelor internaționale și asigurarea a cel puțin 20% din venituri din contracte cu operatori internaționali, consacrați în industria de petrol și gaze”, ne-a declarat anterior Gheorghe Călburean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *