Cu investiţii de 1,6 mld. de dolari în România, KMGI contribuie cu 1,1% la PIB-ul anual

1

KMG International este un investitor străin de relevanță majoră pentru România, ce contribuie cu 3% la bugetul de stat, arată un studiu realizat de o echipă de experţi ai Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Studiul privind impactul economic al grupului KMG International în România a fost realizat în perioada iulie-septembrie 2016 şi a identificat trei categorii de contribuţii: securitate energetică, impact economic şi sprijin pentru comunităţile locale.

“Studiul este unic, fiind prima dată când o instituție academică [din România]întreprinde o astfel de analiză asupra impactului direct, indirect și indus pe care un mare jucător economic îl are la creșterea economică și bunăstarea țării”, a declarat dr. Bogdan Negrea, profesor și cercetător al ASE, membru în schipa responsabilă pentru realizarea analizei.

Securitate energetică

Studiul subliniază contribuția KMG International la securitatea energetică a României în contextul piețelor europene a energiei și petrolului, capacitatea de a acoperi 70% din cererea autohtonă de produse petroliere prin rafinăriile Petromidia și Vega, contribuția la diversificarea surselor de aprovizionare ale Europei (Kazahstan are rezerve estimate de 30 miliarde barili de petrol) și la rezervele de urgență – obligatorii pentru securitatea națională a României, dar și producția sustenabilă de energie în conformitate cu legislația europeană și națională de mediu. Petromidia este prima rafinărie care s-a aliniat la standardul Euro5 și producând exclusiv carburanți cu un conținut de sulf de 10 ppm.

Impact economic

Impactul economic a fost evaluat prin prisma contribuției la veniturile guvernamentale prin plata taxelor, colectarea controlată a accizelor (KMGI deține 4 antrepozite fiscale prin Rompetrol Rafinare și Rompetrol Gas) și contribuția la Produsul Intern Brut (cu o valoare adăugată brută de 0,6 miliarde de dolari doar în 2015).

„Indicatorii financiari și operaționali au relevanță pentru specialiști, dar prin analiza Leontief putem vedea valoarea adăugată adusa de companie pentru întreaga societate. De exemplu, cu taxele plătite de KMG International la bugetul de stat în perioada 2013- 2015 (5,1 miliarde de dolari) s-ar fi putut construi 16.466 de grădinițe, 10.466 de școli, sau 48 de spitale, în timp ce pentru fiecare loc de muncă creat, Grupul generează indirect alte 2,25 locuri de muncă în economie”, a explicat dr. Bogdan Negrea, profesor și cercetător al ASE.

Grupul are o contribuție semnificativă și la balanța comercială a României prin exportul de produse finite (produse rafinate și petrochimice) în special în zona Mării Negre. Valoarea exporturilor reprezintă peste 4% din valoarea totală a exporturilor generate de industria prelucrătoare, Grupul fiind principalul exportator de produse petroliere (Rompetrol Rafinare a exportat în 2015 aproximativ 2 milioane tone de carburanți în valoare de peste 2 miliarde de dolari).

Sprijin pentru comunitate

Impactul Grupului KMGI este dat și de contribuția sa la recrutarea și dezvoltarea de specialiști în sectorul petrolier si petrochimie și angajarea de forța de muncă tânără (mai ales în contextul ratei semnificative a șomajului pentru grupa de vârstă “sub 34 de ani” la nivel național, în special în regiunile Sud și Sud-Est).

Structura noilor angajați, per grupe de vârstă, arată că aproximativ 75% dintre persoanele angajate în 2014 aveau sub 35 de ani.

Prin programe comunitare derulate la nivel național, sponsorizări de proiecte și inițiative ale angajaților, KMGI a investit în ultimii 7 ani peste 10 milioane de dolari în proiecte de sănătate, protecția mediului, cultură, educație și leadership, demonstrând că este un cetățean corporativ responsabil.

Obiectivul studiului

Oficialii KMGI au declarat că studiul publicat astăzi are ca obiectiv să clarifice rolul şi impactul grupului în România, la nouă ani de la achiziţia Rompetrol Group NV. În plus, a explicat Azamat Zhangulov, Vice-președinte Senior al KMG International, este important pentru angajaţii KMGI şi pentru publicul larg să înţeleagă care este contribuţia organizaţiei la nivel naţional, în economie şi societate.

La solicitarea energynomics.ro, Azamat Zhangulov a precizat că nu există un studiu asemănător realizat cu privire la impactul grupului în economia din Kazahstan, pentru că există deja numeroase analize cu privire la impactul companiilor de stat kazahe, care oferă astfel de informaţii.

Fără să insiste asupra acestor chestiuni, studiul realizat de de echipa de economişti de la ASE, răspunde, indirect la una dintre întrebările care sunt lansate frecvent în spaţiul public: “ce au făcut kazahii şi nu ar fi putut face statul român cu activele privatizate în 2004 – în principal rafinăria Petromdia?”. Pe scurt, acţionariatul kazah a permis:

  • acces la finanţare pentru modernizarea rafinăriei şi a operaţiunilor de retail. “Am lucrat pe pierdere mai mulţi ani, pentru că am văzut potenţialul extraordinar pe care îl are rafinăria Petromidia”, a spus Azamat Zhangulov.
  • acces la materie primă: 80% din țițeiul prelucrat la Petromidia şi Vega Ploieşti este importat din Kazahstan
  • un management integrat pe verticală, cu o viziune de afaceri urmărită constant de-a lungul mai multor ani, pentru întări prezenţa grupului în Europa
Share.

1 Comment

  1. Rompetrol este una dintre cele mai mari companii din țară – are circa 5.000 de angajați în România, peste 50.000 de persoane depind de activități și operațiuni. Din 2007 până acum grupul Rompetrol a investit aproape două miliarde de dolari în România. Contribuțiile la bugetul de stat au fost de peste 12 miliarde dolari în ultimii șapte ani.

Lasă un comentariu