Acasă » Electricitate » Corpul de control al premierului a găsit nereguli la Transelectrica şi filiala Smart

Corpul de control al premierului a găsit nereguli la Transelectrica şi filiala Smart

13 august 2020
Electricitate
energynomics

Corpul de control al premierului a finalizat un control la Transelectrica şi la filiala sa Smart, în urma căruia a descoperit nereguli în ceea ce priveşte majorarea capitalului social, procedura de selecţie a Consiliului de Supraveghere şi Directoratului, precum şi plata de sume prea mari în cazul unor contracte.

Potrivit sintezei raportului, controlul a vizat perioada 1 ianuarie 2016 – 31 decembrie 2018 şi a fost finalizat la începutul lunii august a acestui an.

Printre principalele concluzii se află faptul că Transelectrica nu a finalizat, până la data controlului, demersurile pentru majorarea capitalului social cu valoarea actualizată a terenurilor pentru care compania a obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate în mod succesiv, încă din anul 2000, potrivit Agerpres.

De asemenea, chiar dacă Adunarea Generală a Acţionarilor a aprobat declanşarea procedurii de selecţie a Consiliului de Supraveghere în 2017, membrii acestui for de conducere au primit doar mandate provizorii de atunci până acum, la fel şi cei din Directoratul companiei.

În plus, inspectorii au găsit mai multe contracte încheiate de Transelectrica şi Smart, unde compania de transport al energiei a plătit sume mai mari decât ar fi fost cazul. Alte contracte nu au respectat termenele de finalizare.

Raportul de control a fost finalizat la data de 4 august 2020.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *