Corina Popescu: România trebuie să includă stocarea energiei în legislație

0

Legea energiei va trebui modificată astfel încât să includă noi prevederi legate de stocarea energiei, susține Corina Popescu, CEO, Transelectrica.

Până în prezent Transelectrica a fost implicată în două proiecte-pilot de stocare, însă capacitatea acestora este foarte mică. ”Nu se poate spune că România dispune de un program de stocare. În primul rând ar trebui modificată legea energiei electrice, întrucât astfel de proiecte nu se regăsescu sub actualul cadru legislativ”, a răspuns Popescu unei întrebări adresate de energynomics.ro. ”Ca direcție de dezvoltare pe termen mediu și lung, există proiecte care pot facilita această trecere către energie curată, prin facilitarea integrării producției impredictibile a regenerabilelor, în rețea. Deocamdată, soluțiile de stocare nu sunt neapărat fezabile din punct de vedere economic. Dar este o direcție de viitor”, a mai spus Popescu.

În Europa proiectele de stocare a energiei sunt în stadii mult mai avansate față de România, deși în SUA totul se mișcă mult mai repede, a declarat pentru energynomics.ro un expert din Italia. ”Așteptăm rezultatele primelor proiecte în Italia, ele sunt în ușoară întârziere, înțeleg că vor fi totuși gata în această toamnă. În SUA proiectele au fost implementate la doar șase luni după anunțare. La noi sunt deja anunțate de câțiva ani”, a spus expertul citat. ”La nivel european există tendințe de dezvoltare a sistemelor de stocare. În Italia, operatorul de rețea, Terna, are deja implementat un proiect de 50 de MW și un altul de 70 de MW. Toate țările din Europa Centrală și de Sud-Est lucrează împreună prin proiectul Crossbow pentru dezvoltarea unor soluții de management al resurselor regenerabile peste granițe”, a adăugat vice-preşedintele CRE, Mihai Păun.

Stocarea energiei este unul din subiectele de parteneriat ale proiectului Crossbow, realizat de opt operatori naționali de transport, inclusiv Transelectrtica, împreună cu Centrul Român al Energiei (CRE), la nivel regional. În prezent, există o intenție la nivelul Comisiei pentru Industrii din Camera Deputaților privind modificarea legii energiei, însă probabil aceasta va avea loc după vacanța parlamentară. Modificările ar putea include și noi reguli privind stocarea, dacă vor exista propuneri în acest sens, a explicat Popescu.

Share.

Lasă un comentariu