Consiliul Concurenței mai face un pas către Monitorul prețurilor, inclusiv pentru carburanți auto

0

Consiliul Concurenței va lansa în această săptămână licitația pentru dezvoltarea comparatorului de prețuri “Monitorul prețurilor”, care va conține și date cu privire carburanții auto. Platforma online va afișa prețurile pentru toate tipurile de carburanți (benzină și motorină) practicate în rețelele OMV, Petrom, Rompetrol, Mol, Lukoil, Socar și Gazprom din întreaga țară.

Într-o declarație citată de Agerpres, Bogdan Chirițoiu, președintele autorității de concurență, apreciază că “dezvoltarea acestui sistem de monitorizare a prețurilor va conduce la transparentizarea pieței pentru consumatori”. Monitorul ar urma să permită utilizatorilor să afle prețurile practicate de către principalii distribuitori cu amănuntul ai produselor alimentare, dar și de principalele rețele de distribuție a carburanților auto, astfel încât să poată alege produsele cu cel mai bun raport calitate-preț.

Memorandumul privind crearea unui sistem de monitorizare și comparare a prețurilor pentru carburanți a fost aprobat de Guvern în octombrie 2017. Valoarea estimată a contractului este de 1,7 milioane lei, sumă prevăzută în bugetul aprobat al Consiliului Concurenței pentru anul 2018.

În noiembrie 2016, Consiliul Concurenței a lansat un proiect pilot de monitorizare a prețurilor la 128 de alimente din 64 de categorii generice de produse, pentru fiecare dintre acestea fiind disponibile două preţuri de produs individual: cel mai ieftin şi cel mai bine vândut, accesibil pentru București și Ilfov. Retailerii participanți în faza pilot au fost Mega Image, Lidl, Kaufland, Selgros, Carrefour, Penny, Profi.

Inițiativa a fost bine primită de public; în prima zi, aplicația a fost blocată în urma a 1,9 milioane de accesări iar în cea de-a doua zi, au fost înregistrate 360.000 de vizualizări.

Share.

Lasă un comentariu