Conpet şi-a bugetat pentru 2020 venituri de 460 mil. lei și un profit de 55,4 mil. lei

0

Conpet Ploieşti, transportator naţional de ţiţei deţinut în proporţie de 58,7% de statul român, şi-a bugetat pentru anul 2020 un profit net de 55,4 mil. lei, în scădere cu 3,8% faţă de anul 2019, la venituri totale de 460,1 mil. lei, plus 2,1%, arată datele din bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2020 agregate de zf.ro.

Compania previzionează o creştere cu 3,1% a veniturilor din exploatare, care reprezintă 99,1% din veniturile totale, până la 456,1 mil. lei, şi o creştere cu 3,6% a cheltuielilor din exploatare faţă de realizările preliminate din 2019, până la 394,6 mil. lei.

Conpet oferă servicii specializate de transport petrolier prin conducte și cu vagoane cisternă pe calea ferată, asigurând aprovizionarea rafinăriilor cu ţiţei şi derivate ale acestuia din producția internă şi din import.

Societatea operează o rețea de conducte cu o lungime de 3.800 km, care traversează 24 de județe ale țării.

Share.

Lasă un comentariu