Conpet are din nou un director general cu mandat întreg de 4 ani – Timur-Vasile Chiș

0

Începând de astăzi, operatorul sistemului național de transport petrolier CONPET are un nou director general, în persoana domnului Timur-Vasile Chiș, selectat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/ 2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice pentru un mandat de 4 ani, până în noiembrie 2022.

Timur-Vasile Chiș este absolvent al Universității de Petrol și Gaze din Ploiești și conferențiar în cadrul Universității Ovidius din Constanța.

De asemenea, Sanda Toader a fost confirmată în funcția de director economic al CONPET S.A., pentru un mandat de 4 ani. Sanda Toader ocupa această poziție din iunie 2014, după ce anterior fusese director financiar (2012-2014).

Numirile survin după ce în luna august Cristian-Florin Gheorghe a devenit președintele al consiliului de administrație companiei, de asemenea pe un mandat plin, de patru ani.

Numirile promit o perioadă de stabilitate a managementului și a proiectelor CONPET pentru anii viitori. În 2017, compania a obținut un profit net de 73,39 milioane de lei, în creștere cu 4% față de cel obținut în 2016, iar la finalul primelor șase luni ale anului curent, veniturile din exploatare au scăzut cu 1,3%, până la valoarea de 199,98 milioane de lei, față de nivelul de 202,6 milioane de lei, înregistrat în aceeași perioadă a anului 2017.

Statul Român, prin Ministerul Energiei, deține 58,72% din acțiunile transportatorului de țiței și gaze, care are aproape 1.700 de angajați. Recent, fondul de investiții britanic Utilico Emerging Markets și-a transferat pachetul de 2,14% deținut la transportatorul de țiței și gaze către vehiculul său investițional înregistrat în insulele Bermude.

Share.

Lasă un comentariu