Apasco

Apasco
NumeApasco
SectorElectricitate
DefinitoriuConstrucţii hidrotehnice şi de management al apei, inclusiv prevenire a inundaţiilor şi protecţia mediului înconjurător.
Disclaimer
Pe scurt Cifra de afaceri: 67.32 mil. lei
Profit: 3.6580 mil. lei
Angajati: 570
Oameni cheie Marian Sterian - Director general
Descriere
Compania Apasco a luat fiinţă în anul 1991, iar în prezent ea este constituită ca societate pe acţiuni cu capital privat, ponderea lucrărilor executate în această perioadă constituind-o construcţiile hidrotehnice speciale: baraje de beton, anrocamente şi pământ, amenajări hidroenergetice complexe, lucrări de alimentare cu apă şi canalizare (prize de apă, aducţiuni, staţii de tratare a apei, rezervoare, staţii de epurare), lucrări de combatere a inundaţiilor şi de protecţie a mediului etc.
În prezent APASCO execută şi lucrări de construcţii civile şi industriale, drumuri şi poduri, geotehnice. Toată activitatea societăţii se desfăşoară pe baza unor programe riguros întocmite cu specificarea clară a responsabilităţilor de execuţie şi control, asigurându-se astfel îndeplinirea celor mai exigente cerinţe ale calităţii, întreg personalul calificat şi autorizat fiind receptiv la introducerea soluţiilor optime ale materialelor noi şi tehnologiilor moderne.
Contact
Adresă
Str. Tabla Buții nr. 283, 107365, Mâneciu, Jud. Prahova
Telefon
+4.024.429.54.40
+4.024.429.57.77
Ultimele știri
Share.
Companii
0 Apaterm
Scopul societății este realizarea şi asigurarea serviciilor publice de apă caldă menajeră, termoficare şi reparare a instalaţiilor aferente.
Companii
0 Apolodor Comimpex
Povestea noastră începe în anul 1992, când am intrat pe piaţă construcţiilor din România, fiind prima companie care oferea soluţii complete pentru lucrările de infrastructură. Ne-am dezvoltat rapid de-alungul anilor, contractând lucrări din ce în ce mai complexe şi investind foarte mult în tehnologia de ultima generaţie, pentru a asigura ...
Companii
0 Apopi & Blumen
Apopi & Blumen este o companie romaneasca cu capital 100% privat, ce funcţioneaza in regiunea judeţului Iaşi şi a Moldovei din anul 1993. Preocupata iniţial de livrarea de echipamente şi accesorii pentru instalaţii de incalzire şi gaze naturale, societatea s-a dezvoltat ulterior, prin largirea echipei şi a capacitaţii de producţie, ...
Companii
0 Aqua Drill
SC Aqua Drill SRL are posibilitatea să execute pentru dumneavoastră, conform obiectului de activitate şi a experienţei personalului de specialitate, o gama variată de lucrări, şi anume : executarea lucrărilor de foraj pentru captări de ape subterane (ape potabile , ape termale, ape minerale) în ţară şi în străinătate; Reparaţii ...
Companii
0 Aquaproiect
AQUAPROIECT S.A. reprezintă unul din cele mai mari institute de proiectare din România în domeniul gospodăririi apelor şi ingineriei mediului. Cu o experienţă de peste 59 de ani şi aproximativ 170 de specialişti angajaţi, Aquaproiect are o gama largă de activităţi.
Companii
0 ARACO (ASOCIATIA ROMANA A ANTREPRENORILOR DE CONSTRUCTII)
Asociatia Romana a Antreprenorilor de Constructii (ARACO) este o asociatie patronala, profesionala, neguvernamentala si nepolitica. Asociatia este organizata pe baza liberei asocieri a membrilor sai, este de tipul non-profit si functioneaza pe baza unui statut aprobat de Conferinta Nationala, forumul suprem al asociatiei.Asociatia a fost infiintata la 19 decembrie 1990 ...
Companii
0 ARC Brasov
Aria de extindere a companiei, cuprinde domenii vaste: automatizări, cercetare şi proiectare, laborator, industrial, medical, automotive, energetic, mărimi neelectice, telecomunicaţii. Serviciile personalului nostru calificat pot oferi consultanţă de specialitate, instruire tehnică şi instalare; service autorizat de producătorii reprezentaţi; laborator de metrologie; măsurători de calitatea energiei electrice; inspecţii profesionale de termografie ...
Companii
0 Arelco Power (fosta Arelco Distribuție)
Societatea Arelco Power SRL este o companie cu capital integral privat, ce a fost înfiinţată în anul 2003 având la acel moment că obiect principal de activitate vânzarea energiei electrice. În 2007 îşi diversifică activitatea prin obţinerea licenţei de furnizare gaze naturale odată cu deschiderea acestei pieţe.. Activităţile de baza ...
Companii
0 Armaturenfabrik Franz Schneider
Firma-fiica Armaturenfabrik Franz Schneider SRL a fost înfiinţată în anul 2003 şi are sediul în localitatea Harman, jud. Braşov. Firma dispune de o fabrică modernă cu un parc de maşini cu comandă numerică, de ultima generaţie (centre de prelucrare CNC cu 3+1 axe, strunguri CNC cu 2+1 axe), maşini de ...
Companii
0 Armax Gaz
Suntem liderul naţional în producerea de aparatură şi echipamente destinate industriei gazeifere şi petroliere. Suntem compania modernă cu capital integral privat şi cu o tradiţie de peste 85 ani în domeniul tratării, reglării şi măsurării gazelor naturale. Suntem furnizorul complet în proiecte de tip lucrare la cheie pentru industria gazelor ...