Acasă » Termo » CIECH Soda România a depus documentația pentru noua stație de cogenerare

CIECH Soda România a depus documentația pentru noua stație de cogenerare

1 iulie 2020
Cogenerare
energynomics

CIECH Soda România a depus joi documentele oficiale pentru demararea procedurilor de obținere a autorizației de mediu necesară pentru construirea unei noi centrale în cogenerare în cadrul unității sale din județul Vâlcea. Compania lucrează în continuare la studiul de fezabilitate pentru centrală, astfel încât să poată fi luată cea mai bună decizie finală, se arată în comunicatul companiei.

”Grupul CIECH, proprietarul CIECH Soda România, intenționează să obțină colaborarea unui partener extern în acest proiect și să valorifice posibilitatea utilizării unui mecanism de sprijin asigurat de Uniunea Europeană. Compania a obținut deja prima decizie administrativă necesară, certificatul de urbanism, cu aproape o lună în urmă. În același timp, continuă lucrul la studiul de fezabilitate pentru noua centrală. Potrivit planului, acesta ar trebui să fie finalizat până la sfârșitul celui de-al treilea trimestru al anului 2020”.

Studiul de fezabilitate va viza atât aspectele operaționale, cât și aspectele financiare ale investiției. Așa cum a anunțat anterior Grupul CIECH, această investiție exclude posibilitatea de a suporta cheltuieli cu investițiile care ar putea afecta bilanțul Grupului CIECH. În plus, CIECH intenționează să colaboreze cu un partener extern care să fie responsabil pentru construirea și mentenanța unei noi surse de abur, precum și cu autoritățile române, în vederea obținerii de sprijin prin intermediul unor programe de ajutor de stat și al mecanismelor de ajutor din partea Uniunii Europene menționate anterior, pentru acest tip de proiect.

Grupul CIECH operează propriile centrale în Germania și Polonia, în condiții de înaltă eficiență și cu respectarea strictă a normelor de mediu ale UE. Construirea propriei surse de abur este una dintre foarte puținele soluții pe care compania le are pentru a își putea relua activitatea în România, după ce, în septembrie 2019, a fost nevoită să intre în stand-by pe termen lung din cauza condițiilor comerciale nesustenabile impuse de unicul furnizor de abur pe plan local.

„Ne concentrăm în continuare asupra tuturor demersurilor necesare pentru a relua producția de sodă calcinată în România. Experiența noastră îndelungată în producția de sodă în Vâlcea, împreună cu poziționarea noastră unică în aprovizionarea clienților noștri și cunoștințele noastre solide în ceea ce privește operarea propriilor centrale, ne permit să avem o perspectivă optimistă asupra opțiunilor noastre. Am prefera să găsim o soluție viabilă care să implice furnizorul nostru local, dar trebuie să asigurăm un rezultat economic solid. Obiectivul nostru este să obținem volume de abur în cantitatea și la calitatea necesare pentru procesele noastre industriale”, a declarat Witold Urbanowski, directorul general al CIECH Soda România.

Începând cu septembrie 2019, compania a așteptat timp de șase luni o decizie în legătură cu diferitele soluții posibile pentru asigurarea aprovizionării cu abur într-un mod sustenabil, după ce a prezentat tuturor autorităților competente la nivel local și național numeroase rapoarte, analize și adrese care atrăgeau atenția asupra acestei probleme. CIECH Soda România a suportat toate costurile salariale și de întreținere aferente acestei perioade. Cu toate acestea, la finalul lui martie, din cauza presiunii suplimentare a pandemiei, compania a decis să adopte un program de disponibilizări voluntare, care a vizat 72% dintre cei 600 de angajați și o procedură de concediere colectivă, care a vizat 13% dintre angajați.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *