Chiriţoiu: Zona ajutoarelor de stat este regândită pentru a fi compatibilă cu Green Deal

0

Zona ajutoarelor de stat este regândită, în momentul de faţă, pentru a fi compatibilă cu Green Deal, iar sumele uriaşe vehiculate vor fi folosite cu prioritate pentru sprijinirea transformărilor economice care se leagă de climă, a susţinut, vineri, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, conform Agerpres.

“Toată zona de ajutoare de stat este regândită în momentul de faţă pentru a compatibiliza cu Green Deal. Vor fi favorizate ajutoarele de stat spre zonele care avansează obiectivele din Green Deal. Asta nu înseamnă că peste tot va ploua cu bani. Noi tot sperăm acum, se vehiculează sume uriaşe, zeci de miliarde de euro, că e prin Planul de Rezilienţă, că e prin bugetul obişnuit al Uniunii… Sumele acestea vor fi folosite cu prioritate pentru sprijinirea transformărilor economice care se leagă de climă,” a spus Chiriţoiu.

”Din fericire, multe dintre tehnologiile de energie regenerabilă par să fie viabile din punct de vedere economic. De unde România a oferit subvenţii foarte generoase în ciclul bugetar anterior al Uniunii, în momentul de faţă solarul şi vântul par să fie o echipă, poate să fie viabile şi să stea în piaţă fără să primească neapărat subvenţii”, a mai declarat Chiriţoiu.

Share.

Lasă un comentariu