Acasă » Electricitate » Chimcomplex a investit peste 14 milioane de euro într-o centrală eficientă energetic

Chimcomplex a investit peste 14 milioane de euro într-o centrală eficientă energetic

1 iulie 2015
Electricitate
energynomics

Compania Chimcomplex Borzeşti a finalizat o investiţie prin Fondul European de Dezvoltare Regională de peste 14 milioane de euro într-o instalaţie de cogenerare, scrie Mediafax. Instalaţia de cogenerare are o putere electrică de 7,68 Mwe, o putere termică de 11,7 MWt, un randament electric de 33% şi un randament global de 91,4%.

„Instalaţia Cogenerare II, considerată un vârf al tehnologiei la nivel mondial, produce mai multă energie electrică şi termică decât consumă întreg oraşul Râmnicu Valcea. În urma celor două investiţii, Chimcomplex şi-a redus costurile energetice cu 42% şi a devenit unul dintre cele mai performante combinate chimice”, arată comunicatul companiei, citat de Mediafax.

Reprezentanţii companiei spun că în anul 2009 Chimcomplex a finalizat şi a pus în funcţiune o instalaţie care, alimentată cu gaze naturale şi hidrogen obţinut din surse regenerabile, produce energie electrică şi termică necesare în procesele de producţie din combinat, cu un randament energetic de peste 91%, a declarat directorul general al Chimcomplex, Dumitru Coman. În acest an, Chimcomplex a construit o a doua centrală de acest tip.

Chimcomplex Borzeşti, parte a Grupului SCR, este unul din cei mai importanţi fabricanţi de produse chimice din România și Europa de Sud-Est, cu o experienţă de 55 de ani în industria chimică. Activitatea principală a Chimcomplex Borzesti constă în fabricarea şi comercializarea produselor clorosodice, clorurilor anorganice, alchilaminelor şi a solvenţilor organici. Principalele produse sunt soda caustică şi clorul. În prima jumătate a acestui an, profitul realizat de Chimcomplex Borzeşti a fost de 14,5 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 102 milioane de lei.

Sursa 

Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *