Acasă » Electricitate » CEZ Vânzare semnează un nou contract de furnizare cu Grupul Renault

CEZ Vânzare semnează un nou contract de furnizare cu Grupul Renault

12 iulie 2016
Electricitate
energynomics

CEZ Vânzare a devenit, de la 1 iulie, furnizorul de energie electrică al Grupului Renault România – principalul producător auto din România, se arată într-un comunicat al CEZ.

Astfel, CEZ Vânzare a adăugat în portofoliul sau de 1,4 milioane de clienţi la nivel naţional un partener strategic prin natură şi dimensiunea afacerilor operate în România: Grupul Renault România, cu cele două situri principale – uzinele DACIA  şi Centrul Tehnic Titu al Renault Technologie Roumanie.

Grupul Renault România a înregistrat în anul 2015 o cifra de afaceri de 4,7 miliarde euro, reprezentând 3% din PIB şi aproape 8% din exporturile româneşti. CEZ Vânzare a câştigat votul de încredere al celui mai mare producător român de automobile prin oferta personalizată creată, experienţă în domeniul energetic, apartenenţa la un grup energetic puternic şi o echipa redutabilă de specialişti.

Grupul Renault România şi CEZ Vânzare se află la prima colaborare de la înfiinţarea CEZ Vânzare (2007). Consumul anual estimat al DACIA se ridică la aproximativ 304 GWh/an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *