Acasă » Electricitate » CEZ Vânzare a identificat peste 255.000 de gospodării sărace energetic în 5 orașe din Oltenia

CEZ Vânzare a identificat peste 255.000 de gospodării sărace energetic în 5 orașe din Oltenia

22 octombrie 2020
Electricitate
energynomics

Un studiu realizat de CEZ Vânzare în cadrul proiectului european Social Watt a identificat 5 localități cu cel mai ridicat grad de sărăcie energetică. Din cele 1.120 de localități analizate din zona Olteniei, ies în evidență Craiova, Pitești, Drobeta Turnu Severin, Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu.

Studiul constă într-o analiză a datelor privind cifrele de consum energetic pentru 1.039.080 de clienți ai CEZ Vânzare; parametri care au fost luați în calcul au fost consumul anual de gaz și curent electric, valorile facturilor, locația clienților, venitul mediu, precum și raportările de întreruperi de curent transmise de aceștia.

Proiectul european SocialWatt susține contribuția furnizorilor de energie și utilități în reducerea sărăciei energetice prin utilizarea instrumentelor suport pentru procesul decizional, inclusiv prin eliminarea decalajului între companiile energetice și serviciile sociale, pentru dezvoltarea capacității administrative. SociaWatt a demarat în septembrie 2019 și are o durată de 36 de luni.

Pornind de la acest studiu, CEZ Vânzare a inițiat campania de informare #PromisiuneaPentruAcasă, în cadrul căreia consumatorii din întreaga țară pot descoperi cât de eficiente sunt locuințele lor din punct de vedere energetic. Prin completarea chestionarului de pe platforma Portalul de Eficiență și răspunsul la câteva întrebări simple, adaptate tipului de locuință, utilizatorii pot afla dacă au o casă verde – eficientă permanent, o casă albastră – optimă, o casă galbenă – consumatoare sau o casă roșie – ineficientă energetic.

“Pe zi ce trece, avem de ales între tot mai multe gadgeturi pentru casă sau birou, mai multe tipuri de uși sau ferestre care ne vin în ajutor și ne oferă confort”, observă Cornelia Szabo, Director Executiv și Președintele Directoratului CEZ Vânzare. “Toate acestea înseamnă însă un consum energetic mai mare în lipsa unui comportament responsabil”, subliniază ea. “Viața noastră devine mai simplă nu atunci când avem dispozitive electronice mai sofisticate, ci atunci când le alegem și le utilizăm mai eficient.”

Astfel, CEZ Vânzare pune la dispoziția publicului un E-book care oferă un set de 10 sfaturi de eficiență energetică aplicabile în orice tip de locuință pentru a optimiza consumul de energie electrică, gaze naturale sau apă și, în mod implicit, pentru a reduce costul lunar al facturilor.

Top 3 recomandări pentru eficiență energetică

  1. Etanșează ușile, ferestrele sau orice alte deschideri de aer
  2. Menține temperatura constantă acasă cu ajutorul unui termostat
  3. Nu acoperi caloriferele

E-book-ul cu toate sfaturile poate fi descărcat gratuit după completarea chestionarului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *