Acasă » Electricitate » CEZ își vinde titlurile deținute la MOL

CEZ își vinde titlurile deținute la MOL

3 aprilie 2017
Distribuţie
energynomics

Grupul ceh de utilităţi CEZ a anunţat că va răscumpăra aproape toate obligaţiunile convertibile pe 2017 legate de acţiunile MOL în timp ce vinde majoritatea participaţiei de 7,5% pe care o deţine la compania ungară de petrol şi gaze, transmite Reuters.

CEZ a precizat că ar urma să obţină 141,4 miliarde de forinţi (490 de milioane de dolari) din vânzarea acţiunilor MOL către investitori.

CEZ încheie astfel o relaţie ce datează din 2008, când a achiziţionat acţiuni pentru a ajuta MOL să lupte împotriva unei tentative de preluare din partea grupului austriac OMV. Grupul ceh va păstra o participaţie de 0,1% în MOL.

În 2014, CEZ a transformat acţiunile MOL în obligaţiuni convertibile.

Săptămâna aceasta, CEZ a lansat o ofertă pentru obligaţiuni în valoare de 470,2 milioane de euro şi vineri a anunţat că până la termenul limită a primit 463,1 milioane de euro din obligaţiuni.

Preţul final al operaţiunii, stabilit în urma unei proceduri de tip book building, a fost de 18.700 de forinţi pe acţiuni, conform Agerpres.

Finalizarea cu succes a operaţiunii ar urma să majoreze veniturile înainte de taxe pe 2017 cu 3,4 miliarde de coroane (133,7 milioane de dolari), susţine grupul ceh.

CEZ a anunţat că se aşteaptă la un profit net ajustat de 12 – 17 miliarde de coroane în 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *