CEZ a devenit un partener de încredere în România, trainingul și competitivitatea pieței sunt esențiale

0

CEZ a devenit o companie internațională în perioada 2004 -2005, când a început să achiziționeze companii similare din străinătate, a declarat Ondrej Safar, Country Manager CEZ România, în cadrul Energy Strategy Summit 2019, un eveniment organizat de energynomics.ro.

“Am început să ne extindem în diferite țări. Ne-am așteptat ca lucrurile să fie aceleași pe fiecare piață, dar în scurt timp am realizat că nu așa funcționează lucrurile: fiecare piață este diferită, are priorități ușor diferite și trebuie să respectăm acest lucru. Asta a fost foarte important pentru noi: a ne transforma cu adevărat abordarea, a deveni parte a pieței, oriunde suntem prezenți, și a realiza combinația dintre ceea ce credem că este cea mai bună abordare și specificul țărilor în care suntem prezenți”, a spus Safar.

CEZ a devenit, de asemenea, un partener stabil pentru autorități, un fapt necesar asigurării stabilității pe piață.

“Mizăm pe un mediu stabil de reglementare și este important să devenim un partener activ și pe care se poate conta. Nu ar trebui să luăm prin surprindere autoritățile și nici să ne plângem, ci să găsim soluții împreună. A fost important când am venit în România și este important pentru viitor, pentru noi”.

Între timp, România a devenit o piață mai competitivă. Acum, clienții își pot alege furnizorii – primul pas spre competitivitatea pieței, dar și cu tot mai multe servicii din partea companiilor; cu prosumatorii conectați la rețea, competitivitatea crește. Iar CEZ a devenit un partener al clienților săi.

”Este foarte important să fii un partener de încredere și să nu oferi doar o reducere, iar în a cincea pagină a contractului să ascunzi tertipuri pentru a-I suprataxa trei luni mai târziu, ceea ce fac unii concurenți, așa că trebuie să fim foarte buni parteneri. Este obligația noastră, dar și a tuturor companiilor energetice, de a ajuta și de a educa piața în privința unor astfel de riscuri pe care ar trebui să le evite”.

Provocarea cea mai importantă pentru viitor constă în lipsa forței de muncă, fapt care pune presiune pe toate companiile, nu numai în sectorul energetic.

“Când vine vorba de companiile noastre, este foarte important să menținem un dialog bun cu angajații noștri, este foarte important să avem parteneri educați în ceea ce privește dialogul social, să îl dezvoltăm de-a lungul anilor. Acum avem dialoguri elevate și suntem capabili să ajungem la acorduri într-un mod benefic pentru ambele părți, iar acesta este un proces care ia ani buni – și este de asemenea important pentru viitor”.

Programe de educație și sprijinirea prosumatorilor

CEZ încearcă să atragă noi angajați prin sprijinirea educației, de la învățământul elementar la cel universitar.

“Îi atragem spre educație tehnică. Sprijinim astfel de inițiative aproape în fiecare județ unde suntem prezenți cu clase speciale, de până la 20 de elevi. Împreună cu partenerii și furnizorii noștri oferim locuri de muncă tinerilor, care pot conta pe locuri de muncă stabile pentru viitor. Am început un nou proiect cu Universitatea din Petroșani, deoarece suntem prezenți în această zonă minieră, iar împreună cu Asociația Eoliană (RWEA) și Ministerul Energiei, recalificăm oamenii, oferindu-le oportunitatea de a fi experți în domeniul energiei regenerabile și lucrărilor electrice. Acest aspect este important pentru noi”, a adăugat Safar.

În același timp, pe măsură ce societatea digitală avansează, CEZ pune accentul pe noile tehnologii.

“Viitorul este digital și pentru noi înseamnă prosumatorii, clienți independenți care produc și stochează energie electrică, iar rolul nostru va fi, pe segmentul de distribuție, să stimulăm acest proces, să fim pregătiți tehnologic – ceea ce necesită multă atenție și investiții pe care clienții nu le văd. În ceea ce privește serviciile, este important să ajutăm clienții să devină mai independenți – oferind know-how-ul tehnic, furnizând și finanțând această tehnologie – ceea ce este foarte important pentru viitor”, a mai spus Safar.

Share.

Despre Autor

Bogdan Tudorache

Lasă un comentariu