Cererea de petrol va fi afectată de noile restricţii impuse în Europa

0

Noile restricţii impuse în Europa pentru a stopa extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19) vor reduce perspectivele privind cererea de petrol pe plan global, a declarat luni, pentru Reuters, Keisuke Sadamori, şeful Departamentului de pieţe energetice din cadrul Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA).

Totuşi, impactul va fi mai puţin sever decât în urma restricţiilor impuse în martie, a apreciat oficialul IEA, potrivit Agerpres. “Mare parte din Europa se confruntă cu măsuri de izolare. Acestea cu siguranţă vor avea un impact negativ asupra cererii de petrol. Cu certitudine ne aşteptăm ca de data aceasta impactul să fie mai redus decât la precedentele restricţii. De data aceasta şcolile sunt deschise şi unele magazine la fel”, a afirmat Keisuke Sadamori.

Preţul barilului de petrol Brent s-a stabilizat în jur de 40 de dolari, dar temerile privind reducerea cererii persistă, iar pieţele urmăresc evoluţia din SUA, după anunţul preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump referitor la obiecţiile juridice legate de vot.

Mass media din SUA l-au anunţat drept câştigător al alegerilor din 3 noiembrie pe Joe Biden, cu 273 de mari electori, graţie succesului înregistrat în statul-cheie Pennsylvania. Biden ar urma să devină cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

“Industria petrolului şi a gazelor, în special în SUA, aşteaptă cu un interes ridicat evoluţiile din SUA. Dacă Partidul Democrat are planuri pentru o transformare radicală, către surse de energie cu emisii reduse de carbon, şi dacă Partidul Republican îşi menţine majoritatea în Senat, vor exista obstacole în adoptarea legislaţiei. Per total, trebuie să aşteptăm rezultatele finale”, a afirmat Keisuke Sadamori.

Share.

Lasă un comentariu