Centrala electrică Brazi a OMV Petrom este disponibilă la întreaga capacitate

0

Centrala electrică Brazi deținută de OMV Petrom este disponibilă în prezent la 100% din capacitatea de 860 de MW, anunță compania. Pe 13 noiembrie, al doilea grup generator a devenit disponibil, după înlocuirea transformatorului avariat. L a capacitate maximă, centrala de la Brazi poate acoperi până la 10% din consumul mediu orar de electricitate al României.

Compania reamintește că, începând cu sfârșitul lunii septembrie 2016, OMV Petrom s-a confruntat cu avarii la două transformatoare. În perioada octombrie 2016-aprilie 2017, centrala a funcționat la 50% din capacitate, iar în perioada aprilie-iunie 2017 a fost complet indisponibilă. La începutul lunii iulie anul acesta, a fost înlocuit unul dintre transformatoare, iar de atunci centrala a funcționat la 50% din capacitate.

În luna octombrie, parlamentarul PSD Iulian Iancu, președinte al Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților, a acuzat compania OMV Petrom că, în iarnă, a redus voluntar capacitatea de producție și a creat o criză de energie electrică în piață: „A făcut oferte, în același timp, de cumpărare de energie electrică pentru toată luna ianuarie cu 2.000 de lei pe MWh, în mod direct influențând creșterea din piață”, a afirmat Iulian Iancu. OMV Petrom a respins acuzațiile, precizând într-un comunicat de presă că “nu numai ca nu a beneficiat de preturile ridicate din ianuarie 2017, ci dimpotrivă, a fost afectata negativ”, în condițiile în care, “din cauza unor defecțiuni tehnice” despre care autoritățile romane au fost informate “centrala de la Brazi funcționa la 50% din capacitate încă din octombrie 2016, cu trei luni înainte de vârful de prețuri ale electricității, înregistrat în ianuarie 2017”.

În plus, OMV Petrom susține că “a înregistrat pierderi ca urmare a creșterii prețurilor la electricitate” deoarece “avea în derulare contracte la termen pentru electricitatea ce urma a fi produsă de centrala de la Brazi”.

“Din cauza indisponibilității a jumătate din capacitate, compania a fost nevoită să achiziționeze cantitățile respective de pe piață, la prețuri mai mari, pentru a își onora obligațiile contractuale”, a explicat Petrom, pe 26 octombrie. Compania a precizat că “alte 15 unități de producție din România au fost indisponibile pe întreaga durată a lunii ianuarie 2017”, iar centrala de la Brazi “reprezenta aproximativ 14% din capacitățile indisponibile”.

Share.

Lasă un comentariu