Acasă » Petrol și Gaze » CEFC susține că acordul cu Rosneft este încă valabil, chinezii fac reduceri de personal

CEFC susține că acordul cu Rosneft este încă valabil, chinezii fac reduceri de personal

energynomics

Planurile CEFC China Energy pentru a cumpăra o participație de 9,1 miliarde de dolari în cadrul Rosneft sunt încă valabile, deși compania se confruntă cu probleme financiare și cu un control intensiv din partea autorităților, a informat Bloomberg miercuri, citând un oficial chinez. CEFC și-ar putea reduce la jumătate forța de muncă, formată din 30.000 de persoane, potrivit sursei citate – Zhuang Jianzhong, vice-director al subsidiarei de cercetare internațională a companiei.

„Încercăm să ne reorganizăm afacerile și personalul și sperăm să reușim în această perioadă dificilă”, a declarat Zhuang în pauza unei conferințe privind energia din Shanghai, potrivit Bloomberg și Reuters.

Comentariul său vine după ce fondatorul și președintele CEFC, Ye Jianming, a intrat de luna trecută în investigații pentru presupuse crime economice.

Autoritățile chineze au interzis personalului din managementul firmei să plece în străinătate.

Acordul CEFC de a cumpăra o participație de 14,16% la Rosneft a devenit incert, după ce investigația asupra lui Ye a stârnit îngrijorări cu privire la sarcina datoriei pe termen scurt a companiei și lipsa de transparență în ceea ce privește proprietatea, în timp ce guvernul chinez intenționează să restructureze compania.

Firma de stat China Huarong Asset Management Co a preluat o participație de 36,2% la CEFC Hainan International, unitatea care achiziționează pachetul de acțiuni Rosneft.

Grupul CITIC, condus de stat, efectuează due diligence în ceea ce privește posibilitatea de a achiziționa participația CEFC în câmpurile petrolifere din Abu Dhabi.

Anterior, Bloomberg scria că firma CEFC Shanghai International Group Ltd., o subsidiară a CEFC China Energy Co – care este în plin proces de preluare a Rompetrol în România – nu-și poate răscumpăra obligațiuni în valoare de 2 miliarde de yuani (313 milioane dolari), deși susține că încearcă să efectueze plățile în șase luni, potrivit unei declarații de pe site-ul Casei de Compensare din Shanghai. Compania a transmis acum o săptămână că este posibil să nu poată rambursa banii pentru obligațiuni, din cauza eșecului președintelui său de a-și “îndeplini responsabilitățile normale”, fapt ce a avut un impact enorm asupra operațiunilor companiei.

Îngrijorările investitorilor cu privire la creșterea ratelor de intrare în incapacitate de plată din China se intensifică, după cel puțin patru insolvențe onshore declarate în ultima lună. Având în vedere amploarea datoriei CEFC, stabilitatea pieței va depinde de modul în care implementează un plan de plată, potrivit Fitch Ratings, citat de Bloomberg.

Creșterea rapidă a companiei a atins punctul culminant după acordul din septembrie pentru cumpărarea unei participații de 9 miliarde de dolari la Rosneft. Această înțelegere s-a prăbușit, însă, în această lună, după ce au apărut probleme financiare ulterior arestării președintele său, Ye Jianming, care este cercetat de autoritățile chineze și care a demisionat.

Compania s-a bazat în mare măsură pe vânzările de obligațiuni pentru finanțare în ultimii doi ani, iar costurile de împrumut au crescut de când Ye Jianming a fost supus investigațiilor, închizându-i-se liniile de finanțare de pe această piață.

În timp ce creditorii CEFC China Energy au format un comitet pentru a revizui bilanțul activelor pe fondul unei presiuni crescânde de a rambursa datoria, grupul financiar ceh J&T Private Investments a decis să preia controlul asupra managementului CEFC Europa din cauza eșecului societății-mamă de a rambursa datoria la timp, a anunțat agenția de presă Xinhua, pe 19 mai. CEFC Europa este o sucursală pragheză a conglomeratului chinez CEFC China Energy.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *