CE va efectua un studiu de piață înainte de a decide asupra amendării Gazprom

0

Comisia Europeană va efectua un studiu de piață înainte de a decide în cele din urmă, dacă va amenda compania rusă Gazprom sau va ajunge la o înțelegere cu aceasta, a declarat comisarul european pentru Concurență, Margrethe Vestager.

Bruxelles-ul investighează Gazprom de mai bine de patru ani, din cauza poziției sale de monopol în Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia.

CE crede că societatea rusă a forțat în mod ilegal aceste țări să plătească prețuri nerealist de ridicate pentru importul de gaze naturale, potrivit Novinite.

Vestager a confirmat faptul că Gazprom a trimis o propunere de înțelegere către CE, care va fi studiată:

“Nu am renunțat încă la decizia privind amendarea. Vrem să ne asigurăm că angajamentele oferite de Gazprom vor satisface cererile noastre. Următorul pas este de a efectua teste de piață ale angajamentelor. Nu pot să spun când vom lua o decizie finală. Dar, în primul rând, trebuie să vedem dacă aceste promisiuni vor înlătura temerile noastre și dacă acestea vor garanta libera circulație a gazelor, la prețuri competitive”.

 

Share.

Lasă un comentariu